Un fermier polonez, în vârstă de 72 de ani, dintr-un sat de lângă Lubin, în Silezia Inferioară, a fost mâncat de porcii pe care îi creştea, a informat presa locală, relatează sâmbătă dpa.
Trupul bărbatului a fost găsit la începutul săptămânii de un vecin, care a mers la ferma bărbatului după ce acesta nu a mai fost văzut de la Anul Nou.
Autopsia a confirmat
O autopsie a confirmat faptul că bărbatul a fost mâncat de animale. Cu toate acestea, dat fiind că porcii au consumat aproape tot ţesutul moale, nu s-a putut stabili cauza morţii fermierului sau dacă bărbatul era viu când a fost mâncat de animale.
Autorităţile cred că bărbatul ar fi putut suferi un atac de cord sau ar fi leşinat. Însă, pentru că autopsia nu a putut confirma nici una dintre aceste ipoteze, ancheta demarată va fi probabil abandonată.
Porcii nu erau închiși
Porcii, care erau crescuţi pentru carne, nu erau închişi şi au putut să se deplaseze prin fermă.
Animalele vor fi ucise şi carcasele lor vor fi folosite. Carnea de la porcii care l-au mâncat pe bărbat nu va fi pusă în vânzare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc