Un greu liberal, RĂBUFNIRE la adresa lui Nicușor Dan: Dacă ăsta ar ajunge primar, ar fi cea mai mare catastrofă din istoria oraşului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Șansele lui Nicușor Dan sunt spulberate de un fost greu liberal. 

"Cred că e momentul să îmi amintesc de lucruri pe care le-am trăit ca primar cu acest avorton – și nu mă feresc de cuvinte – de Nicușor Dan. Omul ăsta a făcut instituției conduse de mine mai multe plângeri la DNA și în alte locuri, care s-au închis toate din lipsă de probe. Nu a dat măcar odată un telefon să își ceară scuze, ulterior. Când văd că partidul din care totuși fac parte susține o asemenea soluție, sigur că mi se strânge stomacul. Nu pot să las să treacă această campanie fără să zic două vorbe în care chiar cred. Eu sunt absolut convins că dacă, ferească Dumnezeu, ăsta ar ajunge primar al Capitalei, ar fi cea mai mare catastrofă din punct de vedere administrativ din istoria orașului", a declarat Liviu Negoiţă, unul dintre greii PDL, fost primar al Sectorului 3, pentru inpolitics.ro, care și-a exprimat convingerea că Gabriela Firea va ieși victorioasă. 

VEZI ȘI: Nicușor Dan, acuzat de trafic de influență. Marcel Ciolacu, apel către autorități: Să se autosesizeze!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel