Un ieșean a răpit un copil, l-a bătut și l-a abandonat pentru că i-a supărat fiica la joacă
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto ilustrativ copil. Imagine de PublicDomainPictures de la Pixabay
Foto ilustrativ copil. Imagine de PublicDomainPictures de la Pixabay
Un bărbat din Iași a fost trimis în judecată după ce a răpit un copil de 9 ani, l-a bătut și l-a abandonat pentru că i-a supărat fetița la joacă.

Un bărbat din Iași a fost trimis în judecată fiind acuzat că, în luna august, în localitatea Mironeasa, a răpit de pe stradă un copil de 9 ani, l-a dus cu mașina într-o zonă izolată, l-a bătut și l-a abandonat. Anterior, fetița lui s-a plâns că băiețelul a supărat-o la joacă, scrie Ziarul de Iași.

Furios de ceea ce i-a spus fiica, bărbatul în vârstă de 27 de ani a decis să-i dea o lecție copilului. Astfel, s-a dus cu mașina până la locul de joacă, l-a luat pe băiatul de 9 ani, l-a urcat în autoturism și l-a dus într-un loc izolat. 

Copilul a fost bătut și abandonat la marginea drumului.

Ajuns acasă, băiatul de 9 ani le-a povestit părinților ce a pățit, printre lacrimi. Mama lui a apelat numărul unic de urgență 112 și, în cele din urmă, bărbatul a fost arestat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe.

Individul de 27 de ani riscă până la 7 ani de închisoare. 

VEZI ȘI: Mai mulți români ar fi fost răpiți, sechestrați și torturați în Franța

Thierry B., un afacerist din Wimereux, este acuzat că ar fi răpit, sechestrat și torturat o familie de români, după ce unul dintre ei l-a furat. De asemenea, alături de el mai sunt acuzați și alți membri ai familiei sale, dar și colaboratori apropiați. 

Procesul a început la Tribunalul Sain-Omer luni, 6 septembrie și se estimează că ar urma să fie finalizat până pe 21 septembrie. Totuși, avocații familiei afaceristului spun că faptele nu au avut loc și că ar fi vorba de o înscenare. 

Totul a început în vara anului 2017, când una dintre proprietățile familiei lui Thierry B. a fost prădată de hoți. Atunci, au fost sustrase mai multe obiecte de valoare. Camerele de supraveghere au surprins hoții, iar Thierry B. și apropiații săi l-au recunoscut în imagini pe unul dintre angajați, un român.

Afaceristul ar fi decis să-și facă singur dreptate și, în noaptea de 23 spre 24 iulie 2017, ar fi pătruns în casa românului. Bărbatul și familia sa ar fi fost răpiți de mai multe persoane înarmate, între care și afaceristul Thierry B. 

(Citește continuarea articolului AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel