Un lider PSD REFUZĂ să poarte mască de protecţie. "Nu cred că masca este un panaceu pentru boli"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Un lider al PSD refuză să poarte mască şi a explicat şi de ce a ales să facă asta. 

"Eu nu cred că masca este vreun panaceu pentru bolile care circulă prin lume. Eu am avut decenţa să păstrez distanţa necesară faţă de ceilalţi. În aceste condiţii, cei din PNL au provocat un fel de busculadă, să profereze acuzaţii, calomnii la adresa mea, aşa că le-am spus că dacă nu vor să desfăşurăm şedinţa civilizat, ar fi bine să ne batem? Nu era vorba de o opţiune reală, evident. După aceea s-au calmat lucrurile. Nu eram foarte atent dacă erau şi alţii care au purtat sau nu mască. Eu susţin în continuare cu tărie opţiunea mea. I-am adresat prefectului invitaţia, dacă cunoaşte autoritatea competentă să îmi aplice o sancţiune pecuniară, să facă demersuri în acest sens. Eu cred că am fost destul de clar. Nu am obligat pe nimeni să poarte mască şi nu voi suporta niciun fel de intervenţie care să mă oblige pe mine. Nimeni nu mă poate obliga să mă prostesc. Dacă au o reglementare legală corespunzătoare şi aplicabilă mie, nu mă voi opune legii. Eu nu port deloc mască, am contact cu mii de persoane în perioada asta şi nu am infectat pe nimeni", a declarat Dumitru Buzatu la Antena 3.  

VEZI ŞI: Scandal, după ce Buzatu a refuzat să poarte masca la o ședință: "Eu mă simt ameninţat" / "Vreți să ne luăm la bătaie?"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel