În superba sa nuvelă Kir Ianulea, ambientată în Bucureşti spre sfârşitul domniilor fanariote, I.L. Caragiale îl pune pe protagonist, care făcuse datorii mari şi era pândit de creditori, spre a-i dejuca, să le spună slugilor, atunci când încalecă, că se duce „la Snagov, după plătică proaspătă...”. Un alt scriitor ce pomeneşte Snagovul este Alexandru Odobescu, care publică în 1862, în „Revista română”, un erudit reportaj intitulat Câteva ore la Snagov, în deschiderea textului menţionând „...antica mânăstire a Snagovului, aşezată la patru ore distanţă de Bucureşti, hotărâtă în condica penală a ţării spre a servi ca loc de închisoare pentru vinovaţii ce n-au meritat pedeapsa mai grea a muncii în ocnele de sare sau a porturilor de pe malul mării”.

Mânăstirea Snagov, de pe insula aflată în mijlocul lacului, în a cărei biserică s-a crezut multă vreme că este îngropat Vlad Ţepeş, datează din ultimii ani ai domniei lui Mircea cel Bătrân; de peste şase secole. Prin poziţia sa izolată, dar apropiată de Bucureşti, mânăstirea a servit ca loc de surghiun şi închisoare. Aici a fost asasinat învăţatul postelnic Constantin Cantacuzino, tatăl domnitorului Şerban Cantacuzino, în 1663, şi tot aici a fost spânzurat ucigaşul său, Stroe Leurdeanu. Pe insulă s-a aflat şi unul din locurile de batere a monedei Ţării Româneşti.

Lacul Snagov, al doilea cel mai mare din România

Înconjurat de stejari rămaşi din Codrul Vlăsiei, lacul Snagov, cu o lungime de 15,5 kilometri şi o lăţime maximă de 400 de  metri, este, după Razelm, al doilea lac ca suprafaţă din România, pe malurile sale înşirându-se mai multe sate şi comune. Amenajarea Snagovului în epoca interbelică a fost un reflex al înfăptuirilor României Mari. Astfel, în numai trei ani, a apărut la Snagov un parc cu 1.500 de hectare de pădure seculară. Ca loc de recreere şi pentru case de vacanţă, Snagovul începe să fie descoperit, treptat, în epoca interbelică. Iată ce consemna în jurnal, la sfârşitul acesteia, pe 26 mai 1940, Constantin Argetoianu: „Tot ieri, dar după-amiază, Caranfil ne-a plimbat cu vaporaşul lui, de la Snagov la Tâncăbeşti; astfel s-a inaugurat noua lucrare a UCB-ului prin care s-a adus lacul Snagov până la şoseaua naţională Bucureşti-Ploieşti. // La Snagov s-au construit deja multe vile şi priveliştea e de toată frumuseţea. Când se vor amenaja şi malurile lacului până la Tâncăbeşti şi se vor planta arbori – acel colţ suburban al Bucureştilor va fi un mic paradis.”

Patru ani mai târziu, pe 7 iunie 1944, Argetoianu revenea: „Dejunat ieri şi petrecut toată amiaza la Snagov, la doctorul Costinescu. Snagovul e un colţ de rai, la porţile Bucureştilor. Cum e natural într-un colţ de rai, femeile se preumblă şi ele pe marginea lacului, goale sau aproape goale. Pe plaja unei vile vecine de-a lui Costinescu, se lăfăiau, ţipau, se scăldau doamnele...”

Dezvoltarea din jurul lacului Snagov 

Între anii 1931 şi 1939 se construiseră 19 vile pe malurile lacului Snagov, apăruseră un yacht club, câteva localuri, în timpul războiului existau vile închiriate de diplomaţi germani, şi tot la Snagov îşi trăise ultimii ani ministrul de externe polonez Jósef Beck, refugiat în ţara noastră... În 1945 închiriaseră locuinţe la Snagov membri ai Comisiilor Aliate americană şi britanică; aici şi-au trăit o parte a poveştii lor de iubire Maria Tănase şi generalul englez Eric Roberts Greer, şeful Secţiei militare din cadrul Misiunii Militare a Marii Britanii, după cum arată istoricul Stejărel Olaru: „Ca să se ferească şi mai bine de privirile indiscrete, generalul a început să folosească o vilă de la Snagov, iar la 2 iulie 1947, un informator al SSI (Serviciul Special de Informaţii, n.n.) l-a observat că, de această dată, «a adus pe artista Maria Tănase»”.

Acelaşi istoric mai spune, în admirabila sa carte despre Maria Tănase, că până la retragerea Misiunilor engleză şi americană din România – în 1947 – nimeni nu s-a atins de cei care le frecventau, situaţia schimbându-se radical nu peste multă vreme: „În procesul galopant al arestării începute în 1948 au căzut victime sute de persoane ale căror nume erau însemnate în tabelele de informatori români, pregătite din timp de Siguranţă şi SSI. Maria Tănase era cap de listă, căci nu exista un alt artist român care să aibă mai multe relaţii cu străinii.” Nu a fost însă arestată niciodată şi nici anchetată, dată fiind popularitatea sa.

Case deținute de marile personalități ale României

La Snagov avea şi Regele Mihai o casă cu lut pe jos şi acoperiş de stuf specific locului, ridicată după război, distrusă ulterior de noul regim, ca şi locuinţa de la Mamaia a monarhului. Tot după război şi-au ridicat vile la Snagov Ana Pauker şi Lucreţiu Pătrăşcanu, acolo deţinând proprietăţi şi alţi oameni politici (Grigore Gafencu ori Sabin Mănuilă). Exista tot la Snagov, construit la începutul anilor ’30, palatul cu reflexe de arhitectură lusitană, proiectat de arhitecta Henriette Delavrancea-Gibory, aparţinând Prinţului Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea, care n-a apucat să-l locuiască întrucât în 1937 a trebuit să părăsească ţara din cauza căsătoriei sale morganatice cu doamna Doletti. Mai mult a stat în această clădire Ion Antonescu, care o transformase în locuinţă de protocol a Guvernului, după cum procedase şi cu casa lui Nae Ionescu de la Băneasa. De la Snagov a venit Mareşalul Antonescu, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, la Bucureşti, la Palatul Regal, unde a fost arestat.

Privitor la construirea vilei sale de la Snagov, Lucreţiu Pătrăşcanu spunea următoarele într-o declaraţie reprodusă de doamna Lavinia Betea în monografia sa Moartea unui lider comunist: „Din drepturile de autor realizate am încasat în noiembrie-decembrie 1944 o sumă de circa trei sau patru milioane de lei. Cum nu aveam să dau nicio întrebuinţare acestor bani, am subscris la împrumutul în aur, chiar atunci lansat, dispunând astfel de 60 sau 80 de monezi de aur. Când, în 1945, am văzut că şi de cel de-al doilea volum, Sub trei dictaturi, se vinde încă şi mai bine (şi mai aveam pregătite în manuscris încă două volume), am hotărât să-mi fac o casă de vară la Snagov.”

Această casă va deveni pentru Lucreţiu Pătrăşcanu loc de surghiun, potrivit unei mărturii a soţiei sale: „După ce am fost arestaţi în  preajma lui 1 mai 1948, amândoi în aceeaşi zi, dar transportaţi la case diferite, am fost duşi la Snagov în casa noastră, unde ne-am reîntâlnit şi unde, în aşteptarea libertăţii, am petrecut zile de mare chin şi frământare între august-septembrie 1948 şi 1 ianuarie 1949.”

Tot la Snagov, după reprimarea insurecţiei anticomuniste maghiare din octombrie 1956, până în aprilie 1957, au avut domiciliu obligatoriu, în palatul Prinţului Nicolae, fiica, ginerele şi colaboratorii apropiaţi ai fostului premier ungar Imre Nagy, care stătuse cu soţia şi cei doi nepoţi până la întoarcerea la Budapesta, unde avea să fie judecat, condamnat şi executat, în 1958, la câţiva kilometri de palat, într-o clădire în care îşi avusese redacţia revista kominformistă „Pentru pace trainică, pentru socialism”, mutată ulterior la Praga.

*titlul și intertitlurile aparțin redacției DCNews

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News