Cel în cauză este fundaşul stânga Lucian Goge, care a intrat imediat în izolare, iar în momentul de faţă se simte bine, scrie Agerpres. FC Rapid a anunţat şi că la formaţia secundă a clubului există şapte cazuri de infectare cu noul coronavirus, jucătorii fiind, de asemenea, în izolare. Chiar şi fără aceştia, Rapid II a învins, sâmbătă, pe FC Voluntari II, cu 2-1, în liga a treia.
Rapid a avut cinci jucători infectaţi luna trecută, pe Virgil Drăghia, Ştefan Pănoiu, Rareş Ilie, Rareş Lazăr şi Cătălin Hlistei, dar şi pe antrenorul principal de atunci, Adrian Iencsi, şi alţi trei membri ai staff-ului tehnic.
Mai multe cazuri de infectare
De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, FC Viitorul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt şi FC Voluntari) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948, Pandurii Târgu Jiu, FC Farul Constanţa, CSM Reşiţa, FK Csikszereda, FC Rapid, Ripensia Timişoara, Gloria Buzău, U Cluj, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Unirea Slobozia).
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
De asemenea, în cadrul echipei naţionale de tineret a României, care a participat la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor, au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 nouă fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?