Un parapantist a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a prăbușit în timpul unui zbor. Accidentul s-a produs vineri, în județul Arad. Parapantistul s-a prăbușit între localitățile Ghioroc si Sâmbăteni din județul Arad, potrivit primelor informații oferite de ISU Arad pentru Mediafax.
Parapantistul este în stare gravă, are multiple traumatisme, dar este conștient și cooperant. Victima a fost luată de un echipaj SMURD și a fost transportată la Spitalul Județean Arad.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, pentru Agerpres, că bărbatul a fost găsit pe un teren situat între localităţile Sâmbăteni şi Ghioroc.
"Bărbatul s-a prăbuşit cu parapanta şi a suferit multiple traumatisme. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă cu elicopterul SMURD", a spus Pleşca.
Parapantistul se lansase de pe dealul Şiriei, pe care se află şi Cetatea Şiria, loc folosit pentru astfel de activităţi sportive.
Zborul cu parapanta, risc major. George Mariş, fost concurent la Ninja Warrior, mort după un zbor
George Mariș, un fost concurent al emisiunii Ninja Warrior, de la Pro TV, a murit în urma unui accident similar, în noiembrie 2020. Iniţial, salvamontiștii din Bușteni anunțau că un parapantist a murit după ce a avut o aterizare nereușită. Ulterior, s-a aflat faptul că este vorba de clujeanul în vârstă de 32 de ani devenit cunoscut pentru dragostea sa pentru sport și participarea la Ninja Warrior, scrie ProTV.ro. Salvamontiștii susțin că bărbatul nu avea nici o șansă să supraviețuiască pentru că a căzut cu o parapantă de mare viteză de la o înălțime foarte mare.
„Colegii lui ne-au anunţat dimineaţa, în jurul orei 8, că unul din grupul lor a căzut şi nu mai răspunde, nu mai are nicio reacţie, nu mai răspunde la telefon. A căzut pe stâncă practic câteva sute de metri, nu avea nicio şansă să supravieţuiască”, a declarat Claudiu Vasilescu, de la Salvamont Bușteni.
În toamna anului 2018, Pro TV aducea pe micile ecrane din România show-ul Ninja Warrior, în a cărei finală s-a făcut remarcat sportivul George Mariș. El a fost desemnat atunci cel mai bun competitor.
„Acum doi ani, George i-a uluit pe telespectatori cu calităţile sale atletice, dar mai ales prin stăpânirea de sine şi modestia sa. Aşa va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut,”, au transmis cei de la Pro TV.
VEZI George Mariș, cel mai bun concurent de la Ninja Warrior România, a murit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?