Una dintre handbalistele de la SCM Craiova are COVID-19. Primele declarații. Ce urmează
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Adriana Ţăcălie, noua achiziţie a echipei SCM Craiova, a fost diagnosticată cu COVID-19.  

Handbalista Adriana Ţăcălie a efectuat testul pentru COVID-19 luni, împreună cu celelalte handbaliste de la SCM Craiova. Astăzi, a primit vestea că testul său a ieşit pozitiv. Este singura sportivă de la lot care are COVID-19.

Adriana Ţăcălie a declarat, pentru Mediafax, că se simte bine, nu are simptome şi că nu ştie de unde ar fi putut lua virusul.

„Sunt acasă, nu prezint simptome, sunt ok. N-am fost nicăieri, în ultimele 14 zile. Mi s-a recomandat să stau 14 zile izolată, acum, să vedem, poate o să repet testul mai repede că nu ştiu stăm şi cu testele astea. (...) Nu ştiu cum va fi sezonul ăsta competiţional. Mă îngrijorează că ar putea să ne întrerupă iar şi să nu mai putem juca. Aşa, de virusul în sine, nu sunt îngrijorată. (...) Din martie, noi nu am mai jucat handbal. O să fie greu pentru toată lumea, pentru toată Europa. Ne-am antrenat individual”, a declarat Adriana Ţăcălie, handbalistă SCM Craiova

„Sportivele s-au întâlnit duminică seara, prima reuniune, mai bine zis întâlnire, prin care le-am anunţat că luni dimineaţa, la 9.30, va avea loc testul Covid. Noi urmează să facem vizita medicală, vineri, şi lotul să se reunească de luni. Deci, sportivele nu au luat contact unele cu altele că fiecare a purtat mască, au fost detaşate, undeva unde au aşteptat pentru ca să fie testate covid. În sensul ăsta, nu avem ce măsuri să luăm. Celelalte nu au niciun fel de probleme”, a declarat, pentru sursa citată, Nicu Pascu, director SCM Craiova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel