"Obiectivul USTA este să organizeze US Open 2020 la New York, la datele prevăzute", a declarat purtătorul de cuvânt al federaţiei, Chris Widmaier, asigurând că pregătirile sunt "în curs".
Sportul mondial a intrat într-o pauză forţată în urmă cu două luni, din cauza Covid-19, iar circuitele ATP şi WTA şi-au suspendat sezonul, cel puţin până în iulie.
Între timp, New York-ul a devenit epicentrul pandemiei în Statele Unite, iar posibilitatea organizării US Open în această metropolă a devenit tot mai incertă, turneul de Mare Şlem devenit subiectul a numeroase speculaţii, presa vehiculând informaţii conform cărora USTA ia în calcul mutarea competiţiei la Indian Wells (California) sau Orlando (Florida).
"Înţelegem că sunt multe speculaţii" referitoare la desfăşurarea evenimentului, a mai spus Widmaier. Însă dorim să clarificăm acest lucru: chiar dacă noi explorăm toate posibilităţile pentru organizarea US Open, probabilitatea de a schimba locul sau data nu este prea mare în acest stadiu", a mai spus oficialul american, conform Agerpres.
Când se ia decizia finală
Însă, acest lucru nu împiedică federaţia ca, "ţinând cont de incertitudine şi de evoluţia constantă a pandemiei, să se pregătească activ pentru numeroase eventualităţi, inclusiv aceea de a juca cu porţile închise".
O decizie finală în privinţa derulării US Open va fi luată în a doua jumătate a lunii iunie, a asigurat purtătorul de cuvânt, adăugând că "prioritatea va fi acordată siguranţei tuturor persoanelor implicate".
În ediţia sa de miercuri, cotidianul New York Times a anunţat că USTA nu a purtat deocamdată discuţii serioase cu miliardarul Larry Ellison, proprietarul arenei Indian Wells Tennis Garden.
Ziarul a adăugat că alte locuri avute în vedere, centrul de formare al USTA şi Orlando, ridică probleme, pentru că nu au infrastructura necesară pentru găzduirea publicului şi că va fi necesară conectarea tribunelor pentru o difuzare a meciurilor în direct.
În Franţa, turneul de la Roland Garros a fost mutat din mai în septembrie, în timp ce la Londra ediţia 2020 a turneului de la Wimbledon a fost anulată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"