„Avocații din Baroul Alba au aflat cu tristețe încetarea din viată a celui care a fost Prof.univ.dr. Ioan SANTAI, dascăl eminent , un corifeu al dreptului românesc care a format zeci de generații de juriști cărora le-a insuflat pasiunea și dragoste față de științele juridice. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate!” și ”Va rămâne în memoria și în sufletul tuturor celor care l-au cunoscut”, sunt doar două dintre multele mesaje adresate memoriei profesorului.
Una din marile și puternicele personalități ale Dreptului românesc, Profesorul Ioan Santai a fost un creator de Școală, un fondator al Facultății de Drept din Sibiu și un Profesor cu operă, scrie Ziarul Unirea.
Carieră impresionantă în profesorat
A fost Profesorul de Teoria generală a Dreptului și Drept Administrativ, iubit de zeci de promoții de studenți, a fost Magistru și cald îndrumător pentru mai tinere cadre didactice și cercetători.
A fost Decan al Facultății de Drept din Sibiu între anii 1992 și 2000, într-o perioadă de transformări și reașezare a instituției. A îndeplinit și alte funcții de conducere la Facultatea din Sibiu dar și la alte Facultăți și instituții din țară.
Vor rămâne peste timp cărțile și articolele Profesorului. Vor rămâne contribuțiile domniei-sale la legislația românească. Va rămâne și amintirea cursurilor și cuvântărilor sale.
Pragmatic și perfect exact în cuvântul și argumentul scris, aristocratic în discurs – acesta a fost Profesorul. Va rămâne în memoria noastră și Omul deosebit Ioan Santai – puternic, cald, apropiat, generos.
Dumnezeu să îl odihnească în lumină!
Un ultim omagiu poate fi adus Profesorului Ioan Santai la Capela mare ortodoxă din Cimitirul Municipal Sibiu, începând de joi, 16 septembrie, ora 13.00. Slujba de saracusta – vineri, 17 septembrie, ora 19.00.
Ceremonia de înmormântare va avea loc sâmbătă, 18 septembrie, ora 11, la Capela mare ortodoxă din Cimitirul Municipal Sibiu.
Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu îşi exprimă profundul regret la plecarea dintre noi a Profesorului și Decanului Ioan Santai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”