UNTOLD 2020, dată oficială. Primele abonamente, în vânzare de miercuri
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
S-a decis când va avea loc următoare ediție UNTOLD.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Untold de la Cluj-Napoca va avea loc între 30 iulie – 2 august 2020. Primele abonamente la un preț special vor fi puse în vânzare începând de miercuri.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor Untold transmis, luni, abonamentele sunt disponibile doar pentru cei care se înregistrează pe site-ul festivalului.

„Unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din lume, Untold își deschide porțile tărâmului magic, în anul 2020, în perioada 30 iulie - 2 august. La cea de-a cincea ediție peste 375.000 de participanți veniți din întreaga lume au trecut pragul festivalului și au trăit momente unice alături de cei peste 200 de artiști internaționali de pe cele 10 scene. Organizatorii și-au propus să-și depășească recordurile de la ediția aniversară din 2019, când festivalul a fost sold out încă din luna iunie. Primele abonamente la un preț special pentru festivalul Untold 2020 se vor pune în vânzare, miercuri, 20 noiembrie, ora 14.00. Acestea sunt disponibile doar pentru cei care se înregistrează pe untold.com. Fanii festivalului au mai multe opțiuni de abonamente. Abonamentele General Access sunt la prețul special de 109 euro plus taxe, din prețul final de 199 de euro plus taxe. Participanții au la dispoziție și abonamentele General Access Flexi la prețul de 119 euro plus taxe, din prețul final de 214 euro plus taxe. În niciuna dintre variantele de mai sus, cumpărătorii nu pot returna abonamentele", se arată în comunicat.

Fanii festivalului clujean au posibilitatea să cumpere și abonamente General Access Risk Free la prețul de 122 euro plus taxe, din prețul final de 216 euro plus taxe, iar cei care au achiziționat abonamentul pot realiza check-in-ul gratuit în termen de maxim 30 de zile de la achiziția acestuia și îl pot returna cu până la cel puțin 14 zile înaintea de începerea festivalului.

„Vor fi disponibile și abonamentele VIP la prețul de 309 euro plus taxe, din prețul final de 399 de euro plus taxe. Abonamentul VIP este dedicat celor care au peste 18 ani, iar cei care îl achiziționează pot realiza check-in-ul gratuit în termen de maxim 30 de zile de la plata abonamentului", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel