US Open 2020. Serena Wiliams, un nou pas spre cel de-al 24-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Serean Williams. foto: @usopentennis / facebook
Serean Williams. foto: @usopentennis / facebook
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams şi-a continuat cursa pentru câştigarea celui de-al 24-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa, învingând-o în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-2, pe bulgăroaica Ţvetana Pironkova, într-o partidă din sferturile de finală ale turneului US Open, disputată miercuri la Flushing Meadows. 

Cea mai mică dintre surorile Williams, în vârstă de 39 ani, accede astfel pentru a 14-la oară în cariera sa în penultimul act la Openul american, după cea de-a 106-a sa victorie înregistrată în această competiţie, la care a cucerit de şase ori trofeul. În semifinale, Serena Williams o va avea ca adversară pe belarusa Victoria Azarenka, jucătoare în faţa căreia americanca a câştigat două finale memorabile, în 2012 şi 2013.

Azarenka a spulberat-o în sferturile de finală, cu 6-1, 6-0, pe belgianca Elise Mertens, în faţa căreia s-a impus în doar 74 minute de joc. Acesta a fost primul duel între cele două jucătoare în circuitul profesionist.

De menţionat că Victoria Azarenka, fostă numărul unu mondial şi dublă laureată la Australian Open (2012, 2013), a obţinut cu această ocazie a unsprezecea sa victorie consecutivă, după ce a cucerit titlul la Cincinnati, la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţiile în care această competiţie a fost găzduită tot de instalaţiile de la Flushing Meadows, din cauza pandemiei de coronavirus.

În cealaltă semifinală de la US Open se vor înfrunta japoneza Naomi Osaka şi americanca Jennifer Brady, care şi-au asigurat calificarea în 'careul de aşi' în urma meciurilor disputate marţi. Rezultate - sferturi de finală: Marţi Jennifer Brady (SUA/N.28) - Iulia Putinţeva (Kazahstan/N.23) 6-3, 6-2 Naomi Osaka (Japonia/N.4) - Shelby Rogers (SUA) 6-3, 6-4 Miercuri Serena Williams (SUA/N.3) - Ţvetana Pironkova (Bulgaria) 4-6, 6-3, 6-2 Victoria Azarenka (Belarus) - Elise Mertens (Belgia/N.16) 6-1, 6-0, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel