'Am solicitat Curţii Constituţionale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituţie stipulează foarte clar că moţiunea trebuie dezbătută şi votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moţiunii de cenzură este, astfel, golit de conţinut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă', declară preşedintele Senatului, Anca Dragu, conform unui comunicat al USR PLUS.
Deputatul USR PLUS Oana Murariu arată, la rândul său, că 'orice zi întârziere adânceşte' blocajul politic actual
'Am solicitat preschimbarea termenului de judecată fixat (...) în data de 28.09.2021, la limita maximă prevăzută de lege, pentru un moment cât mai timpuriu, mai ales ţinând cont de termenul constituţional de 3 zile de la data citirii moţiunii în Parlament, când ar fi trebuit să fie votată. În cazul respingerii cererii, Curtea va fi datoare să vină cu o explicaţie solidă, încărcătura acesteia neputând constitui motiv suficient într-o situaţie de criză politică şi paralizare a unui instrument democratic', precizează Oana Murariu. USR PLUS adaugă că la 11 zile de la citirea moţiunii de cenzură, 'parlamentarii sunt în continuare împiedicaţi să se pronunţe prin vot' asupra demersului de înlăturare a premierului Florin Cîţu.
'Solicităm Curţii Constituţionale să nu se implice în acest atac la democraţie şi să revină asupra termenului pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură'
'Blaturile din Parlament blochează un drept constituţional al senatorilor şi deputaţilor doar pentru ca actualul premier să fie menţinut în funcţie până după Congresul PNL. Solicităm Curţii Constituţionale să nu se implice în acest atac la democraţie şi să revină asupra termenului pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură', se arată în comunicatul USR PLUS.
În scrisoarea adresată preşedintelui CCR este invocată Decizii Curţii nr. 69/2020, conform căreia 'dezbatarea şi votul moţiunii de cenzură nu pot avea loc oricând, întrucât (...) aceasta atrage caracterul iluzoriu al instrumentului juridic şi, în cele din urmă, lipsa de eficienţă, în măsura în care actualitatea acestuia este afectată de trecerea timpului'.
Prim-ministrul Florin Cîţu a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care invocă o conduită 'neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă', întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu 'încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie'.
Cîțu nu este sigur că PNL va mai face alianță cu USR-PLUS după moțiune
Prim-ministrul Florin Cîţu susține că rămâne de văzut dacă PNL ar mai putea colabora cu USR PLUS după ce aceştia au susţinut moţiunea de cenzură alături de AUR, dar punctează că "alianţa" dintre cele două partide reprezintă un "precedent periculos".
Precizările vin după ce Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat, sâmbătă, o rezoluţie în care cere USR PLUS "denunţarea imediată şi totală" a oricărei colaborări sau acţiuni politice comune cu AUR, pe care o caracterizează drept "o formaţiune extremistă, xenofobă şi anti-europeană", potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”