USR-PLUS, replică după acuzaţiile PNL Iaşi. Chichirău: Chirica lasă Iaşul fără buget. Dacă nu e capabil, să plece
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Cosette Chichirău
Facebook Cosette Chichirău
USR-PLUS le dă replica celor de la PNL Iaşi şi afirmă că bugetul local nu a fost votat din cauza "iresponsabilităţii şi incompetenţei lui Mihai Chirica". 

"Chirica lasă Iașul fără buget! Din cauza incompetenței și a iresponsabilității actualului primar, propunerea de buget local pe 2021 nu a putut fi votată. Încă de acum câteva luni i-am transmis lui Mihai Chirica faptul că vrem ca din viitorul buget să dispară cheltuielile inutile și că vrem să se pună accentul pe investiții și pe dezvoltare.

VEZI Bugetul Iaşiului, picat la vot în consiliul local. USR şi PNL nu s-au înţeles

Nu numai că n-a făcut acest lucru, dar Chirica a venit cu o propunere de buget absolut sfidătoare. A cerut suplimentarea organigramei primăriei și creșterea posturilor de la 600 la 630, a ignorat toate apelurile ieșenilor de a investi în școli, infrastructură și mediu, nu a venit cu nicio propunere de digitalizare a administrației.

USR PLUS nu poate vota un buget de care să profite cumetrii lui Mihai Chirica. Iașul merită un buget serios, axat pe investiții și dezvoltare. Mesajul meu către Mihai Chirica este foarte simplu: așa nu mai merge! Consiliul local nu este mașinăria lui de vot. Ori își ia mandatul în serios, ori, dacă nu este capabil, să plece din fruntea primăriei", a scris Cosette Chichirău, preşedintele USR-PLUS Iaşi, pe Facebook. .

PNL acuză USR-PLUS că ar fi format o alianţă cu PSD la Iaşi şi numeşte partidul "Uniunea Sabotăm România". 

VEZI ŞI PNL iese la atac şi acuză USR-PLUS Iaşi de "alianţă toxică cu PSD". USR, numită "Uniunea Sabotăm România"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel