USR își motiva propunerea de a vota timp de două zile cu imperativul legitimității. ”Noile autorități alese ale administrației publice locale au nevoie de cât mai multe voturi pentru legitimitate, mai ales că alegerea primarilor și a președinților de consilii județene se face într-un singur tur, spunea Presadă în 6 iulie.
Legitimitatea aleșilor a fost, de altfel, contestată permanent de USR, pe tema praticipării reduse la vot. Cum poate un primar ales cu două sute de mii de voturi să-i reprezinte pe cei 2 milioane de locuitori ai Capitalei, întrebau insistent cei din partidul fondat de Nicușor Dan? Care, evident, luase și mai puține voturi, ca să ajungă pe locul doi. La fel era contestată și victoria PSD, în 2016: ce contează că PSD a luat 45%, nu e mare lucru, s-au prezentat doar 39% dintre alegători.
În plină pandemie, este de așteptat ca prezența la urne să fie mai mică decât în 2016, când au venit la vot doar 33% dintre alegători. Dreapta, îngrijorată de obicei că prezența mai mică aduce un avantaj relativ PSD-ului, nu pare a-și face probleme în 2020. Probabil, merge pe scenariul ”tinerii se cred indestructibili” (vorba șefului OMS). În timp ce electoratul Stângii, mai vârstnic, va sta acasă de teama COVID-19.
Strategia forțării alegerilor în pandemie ar putea avea o singură hibă: corporatiștii par a respecta mai degrabă regulile decât bugetarii. Cu alte cuvinte, cred în COVID (cum spunea șeful guvernului Orban), ceea ce nu se întâmplă la țară, de exemplu. Ce ia pe mere, alianța de Dreapta s-ar putea să dea pe pere. Iar în final, oricine câștigă va rămâne cu problema legitimității.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!