UVT deschide opt centre de admitere, în toate județele regiunii
Autor: Crişan Andreescu pe 12 iul, 10:00 | Educatie

La fel ca în fiecare an, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează centre de admitere în opt județe, din întreaga regiune, pentru a veni în sprijinul candidaților la studii universitare. 

Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea de Vest din Timișoara va organiza și în anul 2021 mai multe centre de admitere, atât la sediile UVT din municipiul Timișoara, cât și în mai multe județe din bazinul principal de selecție a studenților UVT: Arad, Alba, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinți. Acestea vor fi localizate în următoarele unități de învățământ: 

• Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba-Iulia – bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 11; 

• Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad – Calea Victoriei nr. 1-3; 

• Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea – Calea Armatei Române nr. 1A; 

• Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița – bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 7; 

• Colegiul Național „Decebal” Deva – str. 1 Decembrie 1918 nr. 22; 

• Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” Drobeta-Turnu Severin – str. Crișan nr. 50; 

• Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu – str. 1 Decembrie 1918 nr. 25. 

Centrele județene de admitere vor fi deschise în următoarele perioade: 

• 14 – 17 iulie 2021;

• 22 – 23 iulie 2021; 

• 26 – 28 iulie 2021. Intervalul orar  în care candidații se pot prezenta la centrele județene de admitere este 9:00-16:00, de luni până vineri, respectiv 9:00-14:00, sâmbăta. 

Deși procesul de înscriere pentru admiterea la studii universitare la UVT se desfășoară exclusiv online, toți studenții înmatriculați la UVT în urma procesului de admitere din acest an vor trebui să prezinte în original (sau copie legalizată), la punctele de preluare a documentelor organizate de UVT, toate documentele încărcate pe platforma de admitere, în vederea certificării lor conform cu originalul de către operatorii UVT. 

De asemenea, studenții înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat trebuie să predea în mod obligatoriu și diploma de bacalaureat sau diploma de finalizare a studiilor universitare de licență în original la punctele de preluare a documentelor organizate de UVT, până cel târziu la confirmarea locului, conform calendarului procesului de admitere al facultății care organizează programul de studii universitare la care au fost admiși. În perioadele, respectiv intervalele orare anterior menționate, candidații pot efectua, la centrele județene de admitere, atât înscrierea la studii universitare (depunerea dosarului pe platforma online), cât și certificarea documentelor conform cu originalul (scanarea acestora de către reprezentanții UVT) sau predarea documentelor în original, în funcție de calendarul de admitere al programului de studii pentru care optează. 

La sediul Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timișoara, cod poștal 300223, jud. Timiș, România) sau la centrele județene de admitere, în condiții depline de siguranță și igienă, respectând toate normele de sănătate publică, candidații vor putea să completeze formularul de înscriere de pe platforma digitală de admitere, cu sprijinul operatorilor UVT, își vor putea certifica conform cu originalul documentele necesare pentru procesul de admitere, prezentând originalele acestora, prin scanarea lor de către un operator UVT, iar cei care vor ocupa un loc finanțat de la bugetul de stat vor putea preda diploma de bacalaureat sau diploma de finalizare a studiilor universitare de licență în original. 

Punctele de înscriere și de preluare a documentelor de la sediul Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timișoara, cod poștal 300223, jud. Timiș, România) vor fi deschise în perioada 5-30 iulie 2021, în intervalul orar 08:00-16:00 (de luni până vineri), respectiv 08:00-14:00 (sâmbăta). 

Rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Am parcurs o perioadă dificilă, cu restricții legate de pandemie, dar acum suntem nerăbdători să fim prezenți în principalele orașe ale regiunii, pentru ca să le punem la dispoziție candidaților toate informațiile de care vor avea nevoie și să le preluăm înscrierile, în centrele noastre de admitere. Universitatea de Vest din Timișoara nu este doar cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării, ci, mai ales, este principalul centru urban al vestului, care le oferă studenților săi și avantajul de a intra în legătură cu mediul universitar din Europa, prin rețeaua universitară europeană din care UVT face parte.

Rețeaua „UNITA - Universitas Montium”, din care UVT face parte, cuprinde șase universități din cinci țări de limbă latină, Italia, Franța, Spania, Portugalia și România. Înscrierea la UVT echivalează, din acest punct de vedere, cu câștigarea unor oportunități avansate de a deveni un tânăr român bine integrat în viața studențească europeană de azi. Vă așteptăm în centrele locale de înscriere pentru admiterea 2021.” 

Educatie Vezi toate articolele
Crossuri parteneri