Românii care se află acum în concediu în străinătate sau cei care și-au programat concediul pentru luna august sunt îngrijorați din cauza regulilor care se schimbă de la o zi la alta, pe măsură ce varianta Delta a coronavirusului câștigă tot mai mult teren în Europa.
Părinții au o grijă în plus: Copiii trebuie testați? Ce se întâmplă cu cei mici dacă ne întoarcem dintr-o zonă roșie sau galbenă?
Sezonul de vacanțe vine și cu multe întrebări din partea celor care pleacă în concediu în străinătate.
„Ce fac cu cei mici atunci când revin în țară?” este poate cea mai des auzită întrebare venită din partea părinților în acestă perioadă, scrie digi24.ro.
Este indicat să consultăm hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență pentru a vedea în ce zonă se află țara unde vrem să călătorim – verde, galbenă sau roșie – și ce reguli se aplică în fiecare caz la întoarcerea în România.
Măsuri pentru copii la întoarcerea dintr-o țară aflată în zonă roșie sau galbenă
Este important de menționat că cei care vin din state aflate în zona galbenă stau în carantină dacă nu sunt vaccinați sau nu prezintă un test COVID negativ. Scapă de această măsură a carantinării cei care dovedesc că au trecut prin boală.
Românii care se întorc, însă, dintr-o zonă roșie, sunt exceptați doar dacă prezintă dovada vaccinării.
Copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 3 ani nu se supun niciunei restricții la graniță.
Copiii cu vârste între 3 si 16 ani care se întorc din zona galbenă trebuie, potrivit Hotărârii CNSU 43 din 1 iulie 2021, să prezinte un test PCR negativ făcut cu 72 de ore înainte.
În ce condiții sunt exceptați copiii de la carantină dacă se întorc dintr-o zona galbenă sau roșie
În ceea ce-i privește pe copii, cei cu vârste sub 3 ani sunt scutiți de carantină, indiferent de țara de unde se întorc.
Dacă vorbim de cei cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani și veniți dintr-o zonă galbenă sau roșie, aceștia sunt și ei exceptați, însă doar dacă prezintă un test PCR negativ și au părinții vaccinați. Comitetul Național pentru Situații de Urgență prevede ca acestă testare a minorilor să fie făcută înainte de intrarea în țară, potrivit alba24.ro
Care sunt excepțiile
Pot exista, însă, și excepții. Mai exact, părinții trebuie să ceară o derogare pentru o zi sau câteva ore dacă din anumite motive nu au putut testa copilul până la întoarcerea în țară.
Există și cazuri în care minorul nu poate fi testat din diferite motive. Atunci, acesta trebuie să stea în carantină 14 zile – după 8 zile se poate efectua un test, iar dacă rezultatul este pozitiv, cel mic poate ieși din carantină în a 10-a zi.
Atenție, însă! Dacă părinții sunt vaccinați, nu trebuie să stea și ei în carantină. Dar în cazul în care o altă persoană nevaccinată anti-COVID va avea grijă de minor, și aceasta va trebui să se izoleze alături de el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008