"În ritmul actual, vaccinarea ar dura 124 de săptămâni, dacă ne gândim şi la a doua doză. Din fericire, există o veste bună. României îi sunt alocate de Pfizer 20 de milioane de doze, chiar fără intervenţia Moderna, care are o promisiune de 3 milioane de doze. Fără a mai veni încă un producător, deşi noi sperăm să mai vină unul sau doi, am putea, din punct de vedere al vaccinării, să atingem cifra de 60 la sută rată de vaccinare. Într-un interval, sigur, de nouă sau zece luni. Producţia va creşte şi creşte permanent, de la o lună la alta.
Evident, ceea ce se trimite în România va creşte la fel, permanent. Numai să fie în stare organizatorii să asigure totul, de la seringi la spaţii de vaccinare, să nu se irosească vaccinul, iar populaţia să vină în ritm alert la vaccinare.
Mai mult ca sigur centrele nu vor fi pregătite. Dar dacă nu intervin probleme în producţia de vaccinuri, dozele vor veni în ţară şi este imoral, ilegal, ar fi o catastrofă să nu le folosim. Poate se vor mai schimba, poate vor trece la medicii de familie. Într-un fel sau altul trebuie să încheiem cu această pandemie, trebuie să fie vaccinată jumătate din populaţie până în septembrie", a declarat Val Vâlcu la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”