Vâlcea: Expoziţie dedicată Reginei Maria, deschisă la Muzeul Judeţean. Aceasta cuprinde obiecte de la castelul Bran
pe 18 oct, 18:49 | Expozitii

O expoziţie cu obiecte personale ale Reginei Maria de la castelul Bran, a fost deschisă vineri, la Muzeul Judeţean 'Aurelian Sacerdoţeanu', în semn de omagiu adus suveranei care a rămas în conştiinţa poporului român drept 'Regina Neamului Românesc'. 

Expoziţia este organizată în colaborarea cu Muzeul Naţional Bran, la vernisarea acesteia participând şi directorul Mihai Gorgoi, care, în alocuţiunea sa, a declarat că România şi cultura românească trec printr-un moment trist pentru că statul a pierdut în ultimii ani monumente importante pentru istoria naţională, între acestea fiind şi castelul pe care Regina Maria l-a primit în dar în 1920 de la locuitorii Braşovului şi pe care l-a îndrăgit foarte mult.

'După 1990, printr-o politică de aşa zise retrocedări, bine unele pe bună dreptate, statul român a pierdut şi castelul Peleş şi Pelişorul, a pierdut şi castelul Bran, a pierdut multe monumente din ţară. Era cât pe ce să piardă şi castelul Hunedoara pentru că s-au găsit şi urmaşi ai lui Vlad Ţepeş undeva. E un moment trist pentru cultura românească şi chiar pentru statul român, în general, să pierzi nişte valori pe care alţii, din alte zone importante din Europa, nu le-au retrocedat niciodată. Ştiţi foarte bine că în Franţa şi în alte ţări dezvoltate, castelele şi palatele aparţin statului. După retrocedarea castelului Bran, Muzeul Naţional Bran a trebuit să mute tot patrimoniul creat de Regina Maria la Bran în Vama Medievală, iar de un an, pentru că cei care au preluat castelul au scos statul român şi din Vama Medievală, a trebuit să relocăm muzeul undeva, într-o zonă centrală din localitatea Bran. A fost o şansă. Eu am fost detaşat de la Ministerul Culturii în acest sens pentru a salva muzeul de la desfiinţare, pentru că în 2016 se luase deja decizia ca muzeul să fie desfiinţat iar patrimoniul împărţit, ceea ce ar fi fost o mare nedreptate atât pentru Regina Maria, care a iubit Branul şi a creat acest patrimoniu la Bran, cât şi pentru toată zona care, la fel, a iubit-o pe Regina Maria şi care merită un astfel de muzeu', a spus Gorgoi.

Expoziţia adusă la Râmnicu Vâlcea cuprinde o serie de piese de mobilier, unele proiectate chiar de Regina Maria, cărţi, fotografii, tablouri şi alte obiecte pe care suverana le-a primit în dar cu diferite ocazii şi face parte dintr-un proiect al muzeului din Bran de a face cunoscut acest patrimoniu al Casei Regale în ţară. 'Regina Maria a venit în România încă de la vârsta de 17 ani şi, odată cu primii paşi pe care i-a făcut pe pământ românesc, prin jurământul pe care l-a rostit în faţa poporului român, a devenit mai româncă decât românii. Dovadă este şi această expoziţie ce cuprinde artefacte ale reginei. Sunt aici cărţi pe care le-a adus din Anglia şi pe care şi-a făcut tot felul de adnotări, sunt vase de ceramică, vase de porţelan cu chipul şi cu efigia Casei Regale, obiecte de mobilier desenate sau proiectate de regină... Expoziţia a fost gândită astfel încât să integreze şi judeţul Vâlcea. Pe simezele muzeului sunt expuse şi foarte multe citate pe care noi le-am scos din Memoriile Reginei Maria şi care se referă la judeţul nostru, legate de Cula Duca, unde Reginei Maria i-a plăcut foarte mult să stea, despre biserica din Urşani pe care a îndrăgit-o foarte mult şi căreia i-a recunoscut valoarea atât arhitecturală cât şi murală, dar şi despre Mânăstirea Hurezi', a precizat directorul Muzeului Judeţean Vâlcea, Claudiu Tulugea, unul dintre organizatorii acestei expoziţii. Expoziţia dedicată Reginei Maria de la Râmnicu Vâlcea va fi deschisă timp de o lună, potrivit Agerpres.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Expozitii Vezi toate articolele
Crossuri parteneri