Intenția decidenților ar fi fost ca Adrian Ștefan Voinea, consilierul personal al ministrului, să coordoneze campania de comunicare COVID-19, iar, pe linie medicală, să fie transferate unele atribuții de la INSP către un secretar de stat, numit tot de USR-PLUS. Practic, raportările privind COVID, numărul persoanelor vaccinate sau infectate și comunicarea se mutau în zona de decizie politică, dar dr. Gheorghiță, fără afiliere de partid, rămânea cu titlul de coordonator al vaccinării. Valeriu Gheorghiță ar fi refuzat să gireze o astfel de campanie, prezentându-și demisia. Poziția fermă a medicului militar ar fi dus, astfel, la înghețarea planurilor de schimbare a comenzii în războiul COVID.
Întrebat de DCNews dacă i-ar fi prezentat premierului demisia, în caz că acceptă propunerile MS, dr. Valeriu Gheorghiță a afirmat doar că e o ”dezinformare”, abținându-se de la alte comentarii.
Surpriza vine de la Ministrul Sănătății. Ministrul Vlad Voiculescu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat ipoteza demisiei lui Gheorghiță, din cauză că decizia se mută în zona politică.
Vlad Voiculescu a răspuns că o bună parte din decizii (pentru controlul pandemiei-n.red.) sunt decizii politice, fiind decizii instituționale ale unui minister sau ale altuia, respectiv ale premierului. Chiar CNCAV este format atât din funcționari, cât și din demnitari. Adrian-Ștefan Voinea chiar coordonează comunicarea din partea MS pe campania de vaccinare și rezultatele muncii echipei pe care el o conduce se văd deja. De la minister o întreagă echipa este implicată în CNCAV, cu proveniență politică USR-PLUS sau PNL, a răspuns ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie