Judecătoria Sibiu a transmis că a decis, vineri, să respingă cererea formulată de Biroul Electoral al Circumscripției Municipale Sibiu – nr. 1 pentru validarea mandatului de primar al Sibiului, atribuit lui Astrid Cora Fodor, în urma alegerilor locale desfășurate în data de 27 septembrie 2020, scrie Mediafax.
„A fost respinsă ca neîntemeiată cerere de intervenție formulată de Astrid Fodor. Hotărârea urmează să fie comunicată prefectului județului Sibiu și secretarului general al municipiului Sibiu, în vederea afișării la sediul unității administrativ teritoriale în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare”, se arată în decizia Judecătoriei Sibiu.
Decizia nu este definitivă
Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoștință publică.
Astrid Cora Fodor a fost declarată incomptibilă, după ce Instnața Supremă a dat câștig de cauză ANI, printr-o decizie dată în mai 2019. Stare de incompatibilitate a fost constatată când Fodorera viceprimar, iar primar al Sibiului era Klaus Iohannis. Aceasta s-ar fi aflat, potrivit ANI, în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 - 3 iulie 2014, întrucât a deţinut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "Samuel von Brukenthal" Sibiu şi pe cea de membru în Consiliul de Administraţie al Grădiniţei de copii cu program prelungit nr. 37 Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema