Varianta britanică a coronavirusului, cu 45% mai contagioasă
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Varianta britanică a coronavirusului este cu 45% mai contagioasă decât varianta iniţială.

Studiul Universităţii din Tel Aviv, publicat marţi în revista Cell Reports Medicine, a comparat rata de reproducere a virusului şi a ajuns la concluzia că un purtător al virusului cu varianta iniţială infectează în medie o persoană, în timp ce o persoană infectată cu varianta britanică infectează aproape 1,5 persoane, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

În cadrul cercetării au fost evaluate 300.000 de probe de coronavirus prelevate în Israel şi a fost analizată evoluţia celor două variante în lunile decembrie şi ianuarie. Analiza probelor a relevat că în decurs de şase săptămâni varianta britanică a crescut de la 5% la 90% din cazurile pozitive confirmate.

"Studiul, printre primele care se bazează pe informaţii reale"

Pentru a explica această creştere dramatică am comparat rata de reproducere a virusului (iniţial) SARS-CoV-2 cu cea a variantei britanice. Am descoperit astfel că varianta britanică este cu 45%, de aproape 1,5 ori, mai contagioasă, precizează profesorul Ariel Munitz, de la Departamentul de Imunologie şi Microbiologie Clinică al Universităţii din Tel Aviv.

Importanţa acestui studiu stă în faptul că este printre primele care se bazează pe informaţii reale privind contagierile şi arată că, aşa cum se suspecta, varianta britanică este mai contagioasă, afirmă coordonatorul cercetării, profesorul Moti Gerlitz, care anticipează că varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 va deveni predominantă la nivel mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel