Vedeta de K-Pop Sulli, victimă a hărţuirii în mediile online, a fost găsită moartă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Poliţia sud-coreeană a găsit luni trupul neînsufleţit al tinerei actriţe şi cântăreţe de K-Pop, cunoscută sub numele de Sulli, subliniind că tânăra, care a fost ţinta unor campanii de hărţuire în mediile online, ar fi putut să se sinucidă, relatează EFE. 

Trupul neînsufleţit al tinerei în vârstă de 25 de ani, al cărei nume real era Cho Jin-ri, a fost găsit de agenţii de poliţie în casa în care locuia, la Seognam, din vecinătatea capitalei Seul. Încă se investighează cauzele decesului, deşi se crede că este foarte probabil ca Sulli să se fi sinucis, potrivit unor surse ale poliţiei citate de agenţia Yonhap.

Născută la Busan (sud-estul ţării), Sulli a debutat ca actriţă de televeziune în 2005, când avea doar 11 ani, iar în 2009 şi-a început cariera muzicală alăturându-se trupei de fete f(x). Între 2014 şi 2015 ea s-a retras din viaţa publică, în urma unei intense campanii de hărţuire pe reţele de socializare după ce a început o relaţie cu cântăreţul Choiza (pe numele său real Choi Jae-hoo), component al Dynamic duo, de care s-a despărţit în 2017. Sulli a renunţat definitiv la trupa de muzică f(x), în 2015, şi a continuat să lucreze sporadic ca actriţă în filme, precum 'Real' (2017) sau, mai recent, în serialul de televiziune 'Hotel Del Luna'.

Vara trecută ea a început să prezinte pentru postul de televiziune prin cablu JTBC un program axat chiar pe hărţuirea în mediul online la care sunt supuşi artiştii sud-coreeni. În acest program, Sulli a vorbit, printre altele, despre campaniile de ură lansate împotriva ei, după ce a apărut în unele fotografii fără să poate sutien. Moartea lui Sulli scoate în evidenţă uriaşa presiune cu care se confruntă celebrităţile curentului K-Pop şi mijloacele reduse de a le face faţă. Ultimul caz de sinucidere care a zguduit industria a fost moartea lui Kim Jong-hyun, fost component al trupei SHINee, care s-a sinucis în decembrie 2017, la vârsta de 27 de ani, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel