Vela: Din păcate, nu am fost înțeles. Nu mai sunt multe de spus
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES
Marcel Vela transmite un mesaj de la Ministerul de Interne după ce astăzi, în Parlament, s-a dezbătut şi adoptat moţiunea simplă care i-a fost adresată. 

"Dragi prieteni,

Vreau să închei această zi prin a vă spune cum văd acum, după câteva ore, experiența moțiunii simple depuse astăzi în Parlament. Dacă nu știți, aceasta s-a intitulat Democrația românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie.

Un titlu precum un întreg text de moțiune, cuvinte alese cu tentă batjocoritoare și înțelesuri peiorative, probabil în speranța că astfel mă voi coborî la același limbaj și abordare. Nu am făcut asta din respect pentru dumneavoastră, pentru colegii mei și mai ales pentru că știu și simt că aceste contre și discuții inutile în care arătăm care știe să arunce cu piatra mai tare nu vă mai interesează.

Vă interesează viitorul și cum putem aduce argumente concrete pentru ca acesta să fie unul bun. Am avut o abordare mai mult decât deschisă, am primit această moțiune precum o invitație la dialog și chiar am vrut să profit de această ocazie pentru a pune punct anumitor subiecte. Din păcate, deschiderea mea nu a fost înțeleasă de anumiți colegi ai opoziției care și-au dorit să condimenteze ședința în speranța că vor face deliciul anumitor titluri din presă.

Probabil că au reușit. Eu mi-am dorit decență", a scris Marcel Vela pe Facebook.

"Nu mi-am creat alte așteptări"

"Nu mi-am creat alte așteptări, dar am vizualizat o destinație dezirabilă pentru noi toți, indiferent de partidul din care facem parte, și anume, sănătatea românilor și protejarea lor. Eu vreau să cred că am făcut împreună eforturi pentru asta.

Așa cum am spus în încheiere: Nu mai sunt multe de spus, deja mulți români simt discursurile noastre ca pe niște clișee! Vreau doar să închei prin a mulțumi tuturor supereroilor acestor zile, Poporului român!

Vă mulțumesc tuturor! Să aveți o seară liniștită!

P.S: Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de echilibru și de energie pozitivă, de idei și soluții constructive pentru a merge înainte", transmite ministrul de Interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel