Urmărește emisiunea live
Vela îi "dezbracă" pe Garcea și Robi din "Las Fierbinți". DECIZIE fără precedent. Ce se întâmplă cu UNIFORMELE de polițist
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Garcea şi Robi din Las Fierbinţi ar putea rămâne fără uniformele de polițiști. Iată de ce și care este motivul pentru care Marcel Vela vrea să îi lase fără uniforme.

Garcea şi Robi din serialul "Las Fierbinţi" ar putea rămâne fără uniforme la filmări dacă Executivul va adopta un proiect de Hotărâre aflat acum în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Este vorba de proiectul pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei şi documentului de legitimare pentru poliţişti.  Dacă va fi abrogat, înseamnă că uniformele de poliţist nu vor mai putea fi închiriate pentru activităţi culturale şi filmări.

Care e explicația 

Explicaţia este că preţul de închiriere nu acoperă costul de achiziţie al articolelor de echipament, iar articolele închiriate nu mai pot fi distribuite ulterior poliţiştilor, pentru că nu se mai află în stare bună. Producătorii de film nu vor putea fabrica replici ale uniformelor de poliţie pentru filmări pentru că o asemenea activitate va fi pedepsită de viitoarea reglementare.

„La articolul 10 se menţionează că uniforma poate fi închiriată persoanelor juridice pentru activităţi culturale şi filmări. Această posibilitate grevează bugetele unităţilor de poliţie, întrucât tarifele de închiriere nu acoperă costul de achiziţie al articolelor de echipament deoarece uniformele odată închiriate, datorită varietăţii de talii şi mărimi, nu mai pot fi reutilizate pentru alte închirieri. În plus, articolele închiriate nu mai pot fi distribuite ulterior poliţiştilor deoarece nu se mai află în starea calitativă "nou", constituindu-se într-un stoc de materiale care nu mai sunt utile unităţii de poliţie”, se precizează în expunerea de motive a proiectului, citează adevărul.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel