Veneția 2019. Au și cărțile soarta lor
Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu pe 05 sep, 17:50 | Cultura
Exclusiv

Numerosa echipă a filmului Colectiv prezentă la Veneția

Istoria filmului ne îndreptățește să adăugăm celebrului adagio un adjectiv. „Au și cărțile soarta lor cinematografică". Mai bună sau mai rea. Actuala ediție a festivalului de la Veneția a oferit noi argumente tuturor taberelor. 

Printre cele mai așteptate titluri au fost cele al căror punct de pornire se afla în cărți: Martin Eden după Jack London, Il sindaco del Rione Sanita după Edoardo de Filippo și The Painted Bird, ecranizare a unui celebru roman al scriitorului polonez stabilit în America, Jerzy Kosinski. Privit cu oarecare neîncredere (Jack London astăzi?) Martin Eden, filmul lui Pietro Marcello, unul dinre cei trei italieni incluși în competiție, și-a câștigat deja un loc printre cele mai bune filme ale ediției.

Adaptare liberă, extrem de liberă a lui Jack London, transpunerea respectă intenția viguros afirmată a prozatorului american: „Una dintre rațiunile pentru care am scris această carte a fost atacarea individualismului", așa cum îi mărturisea lui Upton Sinclair. Ceea ce ni s-ar putea părea astăzi oarecum desuet și prea partizan în pagină, a căpătat consistență, emoție, credibilitate, adevăr omenesc, ba chiar poezie în cel mai bun înțels al cuvântului, dacă el, cuvântul mai poate spune ceva astăzi. Cineastul a mutat istoria lui Martin Eden din California începutului de secol XX într-un Napoli al secolului trecut.

Luca Marinelli în rolul lui Martin Eden

Linia narativă este, în linii mari aceeași, dar Pietro Marcello are forța unei imaginații mult mai bogate în stabilirea raporturilor eroului cu timpul său. Martin Eden rămâne mai puțin un marinar aventurier și mai mult un tânăr sărac dornic până la disperare să înfrângă limitele condiției sale sociale. Nu parvenitismul îl împinge, ci chemarea cărților, a speranței că, intrând în lumea lor va descoperi farmecul existenței și i se va schimba destinul. Iubirea unei fete din înalta burghezie va fi și impuls și ajutor

Când va ajunge el însuși scriitor, va cunoaște, însă, și efectele perverse ale succesului. Rupt de lumea lui de altădată, neacomodat cu statutul lejerității vieții, Martin Eden se va sinucide, lăsându-se purtat de valurile mării care au fost cândva chiar matca lui. Acest prim film de ficțiune al regizorului Pietro Marcello a impus, mai bine zis a catapultat în arenă un tânăr actor deopotrivă deslănțuit și romantic, seducător în chiar modul în care își lasă personajul sedus de fantasma frumuseții: Luca Marinelli. Mulți spun că ar putea fi singurul concurent real al lui Joaquin Phoenix în cursa pentru Premiul de interpretare.

 

Vezi și: EXCLUSIV Veneția 2019. Femeile conduc jocul

 

Celălat roman mai sus amintit, The Painted Bird, nu a mai fericit ecranul. La apariția cărții lui Kosinski, în 1965, socotită una dintre cele mi imoprtante ale deceniului, am avut prilejul să o citesc într-o traducere în limba franceză și, deși au trecut atâția ani de atunci, i-am păstrat o bună amintire, în ciuda întunericului în care am intrat de îndată ce am dat primele pagini. Opoziția duritate - inocență în spațiul căreia era narat cumplitul drum prin viață al unui copil, undeva prin Europa estică la sfârșitul celui de al doilea război mondial, a devenit pe ecran o insuportabilă colecție de atrocități. Nu mai este vorba de banalizarea răului, cum s-a spus, ci de voluptatea lui, trăită de o umanitate sălbăticită, degradată până la ultima fibră. Nu știu ce anume a vrut regizorul ceh Vaclav Mahoul, să-l reabiliteze pe Kosinski, scriitor astăzi discreditat, să se ia la întrecere cu el dând un chip ororii, inventând imposibil de îndurat corespondențe vizuale?

Presa italiană aproape că l-a ignorat, neacordându-i decât câteva rânduri în segmentele altfel generoase dedicate festivalului. Ieri a aut loc premiera de gală a documentarului colective (collective, fuori concorso) după ce cu o zi înainte mai beneficiase de alte două proiecții pentru presă, public și cei din industria cinematografică. Nu știu de ce în ziarele noastre se păstrează mențiunea potrivit căreia filmul lui Alexander Nanau ar fi primul documentar românesc selecționat vreodată la Veneția.

Cadru din filmul The Painted Bird

În 1939, clasicul Paul Călinescu dobândea aici chiar o Plachetă de bronz cu Țara moților. Istoria este, uneori, uitată sau ignorată chiar de cei care, altfel, recurg des la probele timpului. Meritul lui Nananu nu devine mi mic chiar dacă, din punctul de vedere al cronologiei, îi deplasăm puțin poziția. Numele său, cunoscut în lumea festivalieră, și tragedia de la Colectiv care a făcut să se vorbească din nou despre o Românie în lacrimi și despre o Românie a revoltei au fost argumente care au propulsat filmul în cercul de interes al acestei ediții.

Între cele două coperți cu încărcătură emoțională ale documentarului – nenorocirea propriu zisă evocată în imagini apocaliptice - autorul a lăsat loc liber investigației jurnalistice minuțioase întreprinse, la vremea ei, de echipa de la Gazeta sporturilor cu numărul ei unu, Cătălin Tolontan. Cum a fost posibilă tragedia ce a urmat accidentului, moartea marilor arși în spitalele noastre? Ancheta alunecă spre zona mai largă a condiției sistemului medical, protagonistul discursului despe corupție și minciună fiind, acum, fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Mă întreb dacă glisarea către o altă temă ce lărgește implicit și unghiul politizării nu introduce un moment de ruptură în corpul filmului, care umbrește coerența și implicit înțelegerea mesajului de mai largă generalitate de către un spectator străin. Aceasta a fost opțiunea autorului, cu certitudine îmbrățișată de directorul Barbera care l-a recomandat cu căldură.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Cultura Vezi toate articolele
Crossuri parteneri