Veneția 2019. Nelinișea portarului în fața loviturii de la 11 metri
Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu pe 07 sep, 10:01 | Cultura
Exclusiv

Cadru din filmul portughez A herdade. În prim plan - Albano Jeronimo

Doar o zi, în fapt doar câteva lungi ore ne mai despart până vom afla soarta Leilor din rezervația venețiană cu numărul 76. Nu numai a lor, ci și a noastră, a celor care, timp de 10 zile, ne jucăm cartea de cinefil, profesionist sau simplu spectator, în acord mai armonios sau mai tensionat cu propriile bucurii ori deziluzii, cu bănuielile îndreptățite sau nu, îndreptate către un juriu care ne-a pus pe gânduri de la bun început. 

Cercul filmelor care își cer dreptul de a intra în lista mică din care se vor hotărî premiile nu s-a lărgit prea mult în ultimele două zile. Deținătorul de acum patru ani al Leului de aur (Un porumbel stând pe o crengă și meditând asupra existenței), suedezul Roy Andersson, mult așteptat, a dezamăgit. Același stil, aceeași pasiune pentru cadrele fixe, aceeași respingere programatică a mișcării care deplasează liniile, dar fără substanță, de data aceasta, în filmul tradus în limba engleză prin Despre infinit, eventual, înt-o accepție mai filosofică, Despre ceea ce nu are sfârșit.

Viața nu are sfârșit vrea să spună cineastul, viața alcătuită din fragmente de atâtea ori neluate în seamă. Dacă toată curgerea de imagini care vor să surprindă clipa cea repede trecătoare nu ar fi fost atât de sec, aproape în stil notarial, înregistrată de o observatoare -naratoare: "Am văzut un bărbat întârziind la o întâlnire", "Am văzut un cuplu stând pe o bancă", "Am văzut soldați întorcându-se înfrânți din război" etc poate am fi tresărit în fața "acestor semne infinite ale existenței", cum le numește autorul.

Eliza Scanien - o revelație în Babyteeth

Într-un fel, modalitatea sa de a le decupa și reuni în ceea ce se cheamă un cinematograf conceptual nu este departe de cunoscuta rememorare în dezordine a trecutului de către Georges Perec în Je me souviens, numai că, acolo, ludicul unea în secret amintirile. Era de așteptat ca francezul Robert Guédiguian să nu se îndepărteze de Marsilia, locul de predilecție al poveștilor sale și de dramele clasei mereu în luptă cu existența cotidiană în Gloria mundi. Un titlu prea pretențios în tristețea lui ironică, pentru ițele încurcate ale unor traiectorii de viață nu prea bine gestionată. Mai ambițios - canadianul Atom Egoyan în sumbra dramă a unor secrete de familie, Guest of Honor, revelată printr-o complicată arhitectură a flash-backurilor.

L-am regăsit, după o destul de lungă absență din orizontul nostru pe actorul englez David Thewlis, al cărui rol din Naked (1993) nu poate fi uitat. Într-o trecere în revistă a interpreților care s-au impus acum la Veneția nu poate fi ignorat. O plăcută surpriză ne-a așteptat odată cu proiecția primului lung metraj de ficțiune al australiancei Shannon Murphy, cea de a doua semnătura a unei femei- regizor în competiția acestui an.

Luca Marinelli - posibil premiat pentru Martin Eden

Cu un subiect mereu amenințat de excesele melodramatice, ultimele zile din existența unei adolesente bolnave de cancer, Babyteeth evită fără ezitare capcanele, în primul rând prin inteligența cu care s-a plasat în unghiul din care suntem lăsați să privim scurtul răgaz ca pe unul al vieții, nu al iminenței morții. O tânără, admirabilă actriță, Eliza Scanien - candidată la Premiul de interpretare sau la cel de debut. Printre ultimele întâlniri fericite a fost cea cu portughezul Tiago Guedes, cunoscut mai degrabă ca regizor de teatru și tv. A Herdade ( Moșia, Domeniul, în traducere) o saga a unei familii de mari proprietari europeni, întinsă pe parcursul a aproape trei ore ce acoperă un lung arc de timp, din anii '40, trecând prin Revoluția garoafelor din 1974 și până către sfârșitul secolului trecut.

Un moștenitor al amintitului domeniu îi asigură menținerea în normele stabilității și ale echilibrului familial cu o îndârjire calmă, ineluctabil fisurată de trecerea timpului, de schimbările aduse de succesiunea epocilor politice, a generațiilor, dar și de explozia tainelor imposibil de controlat pe parcursul unei vieți întregi. Partitura literară aparține unuia dintre cei mai buni scenariști francezi, Gilles Taurand, a cărui știință a sugestiei cinematografice (un gest, un schimb de priviri, un impuls retezat) a găsit un bun lector în persoana regizorului Taigo Guedes.

Filmul ne-a adus mai aproape și un actor impunător prin subtilitatea jocului și farmecul fizic, Albano Jeronimo pe care nu prea am avut prilejul de a-l vedea, în ciuda unei cariere bogate pentru cei 40 de ani ai săi. Dintre atâtea filme aflate în curtsa pentru premii, în primul rând pentru Leone d' oro, au rămas neclintite de pe locul câștigat de la bun început J'accuse al lui Polanski, Joker de Todd Phillips, singurele care ating 4,5 puncte (sub formă de steluțe), respectiv 4, dacă este să ne luăm după ceea ce revista Ciak numește Războiul stelelor. Li s-a alăturat Italia cu Martin Eden, 3,6 puncte și cu protagonistul Luca Marinelli.

Scarlett Johansson

Italienii numesc jocul speculațiilor, al prezicerilor Totoleone (loteria leului, cum ar veni). Chiar și celor mai avântați cititori în stele le este mult mai greu să-și etaleze talentul în acest an, după scandalul iscat de președinta juriului, Lucrecia Martel încă din prima zi. Polanski nu este un cineast iubit de toată lumea, cum a fost Cuaron în ediția trecută, cu Roma, dar puțini sunt cei care să nu admită că filmul său despre afacerea Dreyfus merită Leul de aur.

Evident, nimeni nu poate să cunoască preferințele juraților, ele mai pot fi deduse, ghicite uneori, dar acum nu se poate aproxima reacția fiecăruia în raporturile cu președinta și eventuala influență sau, de ce nu, manipulare a acesteia din urmă. Până și directorul Alberto Barbera se arată derutat. Ieri mărturisea : "Nu am trăit prea bine toată povestea, cu atât mai mult cu cât aceeași Martel a ținut ca, după un sfert de oră, să precizeze că va judeca filmul fără prejudecăți."

Gong Li, mereu star al cinematografului chinez 

Să facă un pas înapoi argentinianca? Juriul ar putea prefera un italian pe primul loc, pe Pietro Marcello cu Martin Eden, dacă nu cumva păstrează Joker pentru a-i oferi lui Joaquin Phoenix încă o Cupa Volpi (premiul de interpretare), după cea din 2012 pentru The Master. Dacă are alte calcule, ar putea să-l aibă în vedere pe Luca Marinelli (Martin Eden). Pentru premiul de interpretare feminină jocurile sunt deschise fără o rezonanță specială.

De la Catherine Deneuve (La vérité) la Scarlett Johansson (Marriage Story), de la Meryl Streep (Laundromat) și Mariana De Girolamo (Emma) la Gong Li (Saturday Fiction) totul e posibil. În hora lui Dacă se strecoară unul care dă fiori multora. Dacă președinta juriului va dori să marcheze pentru totdeauna prezența sa în istoria festivalului, dacă va dori să șocheze premiind "originalitatea și inventivitatea", nu este exclus să ne trezim cu cel mai fioros Leone d 'oro, colecția de atrocități numită The Painted Bird. Brr...

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Cultura Vezi toate articolele
Crossuri parteneri