Veneția 2019. Paradoxul căii de mijloc: Polanski - Marele premiu al juriului
Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu pe 09 sep, 07:25 | Cultura
Exclusiv

Todd Phillips si Joaquim Phoenix stăpânesc împreună un Leu de aur pentru Joker

Până la urmă, Doamna de fier a Veneției 76 a dat înapoi. Sau nu a avut încotro. Ceea ce se știe, deocamdată, este că premiile juriului condus de Lucrecia Martel nu au fost acordate în unanimitate. Cu câteva nedumeriri greu de lămurit, palmaresul stă în picioare acolo unde i s-a stabilit locul: pe calea de mijloc a împăcărilor.

Putea fi și mai rău. Alberto Barbera, omul care a săltat festivalul de la Veneția cu câteva clase în timpul directoratului său, nu și-ar fi iertat toată viața inspirația de a o numi pe cineasta argentiniană în fruntea bucatelor. A vrut să se mai scuture de criticile care i s-au adus, cum că ar fi antifeminist, drept care și-a făcut-o, cum se spune, cu mâna lui. A plusat, nu numai că a optat pentru o femeie-președintă, dar a ales una vehement militantă și cu o orientare sexuală diferită, răspicat afirmată. Mai multă deschidere decât asta...

Totul este bine când se sfârșește cu bine. Cel puțin în linii mari, pentru că, printre fraze, printre rânduri, selecționerul Barbera recunoaște că era greu să se atingă nivelul competiței de anul trecut, "cea mai bună din acest deceniu". Am constat asta și noi, criticii, dar se pare că din ce în ce mai rar părerile, percepția, gusturile noastre coincid cu cele ale juriilor internaționale.

Emmanuelle Seigner și producătorii îi vor duce Leul de argint lui Polanski

Când intervin și criterii extraartistice, echilibrul unui palmares devine fragil. Anul trecut, filmul lui Cuaron Roma a dominat toate jocurile prezicerilor, toate bursele criticilor, italieni sau internaționali. Polanski cu al său J'accuse nu a fost departe, toate războaiele stelelor, cum le numește revista Ciak care le găzduiește, i-au dat câștig de cauză.

În ciuda unor cronici cam îmbrobodite ale câtorva critici americani, nimeni nu s-a îndoit că, în absența scandalului stârnit de Lucrecia Martel încă din prima zi, la conferința de presă a juriului, filmul cineastului polono-francez sau franco-polonez ar fi fost onorat cu Leul de aur. Doar nu degeaba Barbera a subliniat de câteva ori, în intervențiile sale, ținuta excepționala a creației "unuia dintre ultimii mari maeștri clasici ai artei cinematografice".

Cupa Volpi pentru Luca Marinelli

Dar hazardul a aranjat altfel jocurile. Marele premiu al juriului, acordat lui Polanski, poate fi privit și ca un paradox ironic al căii de mijloc asupra căreia a căzut de acord juriul. El este al doilea în ierarhia Veneției și trage după el și un Leu de argint.

Nu mă îndoiesc că în declarația-comentariu a lui Paolo Del Brocca, administratorul delegat al lui Rai Cinema, coproducător al filmuluji J'accuse, se regăsesc și gândurile lui Barbera: "Este o recunoaștere a unui film de o extraordinară frumusețe și a geniului lui Roman Polanski. Marele premiu al juriului răsplătește un regizor majestuos, de a cărui forță vizuală și emoțională puțini alți cineaști contemporani dispun. J'accuse este un film care țintește direct obiectivul - denunțarea discriminărilor, a tuturor prejudecăților, idee susținută cu o mare forță morală. Suntem fericiți de a fi contribuit la realizarea acestei extraordinare opere cinematografice iar premiul confirmă realitatea: Roman Polanski este unul dintre cei mai mari cineaști ai lumii".

Nu este dificil să ghicești ce se ascunde și în mesajul directorului Barbera, destul de încercat în acest an :"Putem pleca puțin mai asigurați din experiența acestei ediții, mai asigurați în privința viitorului care ne așteaptă și ceva mai puțin neliniștitți în fața a ceea ce pare o derivă incontrolabilă. Cum se spune, nu vă așteptați la nimic, dar fiți deschiși la tot, având în vedere că arta este făcută pentru a oferi bucurie și recunoaștere, nu plictiseală și intimidare".

Ariane Ascaride și a sa Cupă Volpi

Acestea fiind zise, nu cred că ar mai fi nevoie de alte argumente pentru a-l plasa pe Polanski acolo unde merită. Amintesc doar că, înaintea galei de închidere, cu numai câteva ore înainte, J'accuse obținea și Premiul instituționalizat al criticii internaționale, Fipresci. Cât despre Leu, acesta a fost preluat de actrița Emmanuelle Seigner, soția cineastului, care a mulțumit, scurt, juriului. Întorcându-mă la fratele mai mare, la Leul de aur, din fericire acesta și-a ales un stăpân necontestat, filmul Joker al lui Todd Phillips fiind iubit deopotrivă de critică și de public.

Rămâne. însă, părerrera de rău de a nu-l fi văzut pe Joaquim Phoenix ținând din nou Cupa Volpi (Premiul de interpretare) în mână. Orice s-ar zice, actorul a fost sacrificat. Mai mult ca sigur, cu toată agitația festivalului, nu-și pierduse speranța în cuvenita distincție. Ca dovadă - s-a aflat în sală și, mai mult, în semn de recunoaștere a ceea ce a însemnat munca lui Phoenix care, practic, a dus tot filmul în spate, cu o copleșitoare, demențială energie, regizorul nu a vrut să urce pe scenă decât însoțit de protagonist."Fără forța, curajul și talentul de nebun al lui Joaquim - a ținut el să spună -nu am fi făcut acest film".

Curat talent de nebun care a slăbit 15 kilograme pentru a deveni un Joker deopotrivă înfricoșător și vulnerabil, într-o Americă strivită de propria sa mitologie. Cea de a treia strigare în ordinea laurilor, Premiul pentru regie, însoțit și el de un Leu de argint, a venit cu cea dintâi puternică dezamăgire.

Nu am înțeles unde se ascunde regia în ultra minimalista colecție de clipe de viață din filmul Despre infinit al lui Roy Andersson, fostul deținător al Leului de aur de acum cinci ani. De altfel, autorul, altfel simpatic, bonom, plecase deja în Suedia lui.

Juriul ediției 76: Shinya Tsukamoto, Piers Handling, Stacey Martin, Mary Harron, Lucrecia Martel, Paolo Virzi și Rodrigo Prieto

Cu Premiul special al juriului am pășit din nou pe un teren minat. Al treilea cineast italian din competiție, Fancesco Maresco și al său La mafia non è piu quella di una volta au adus și scandalul de final al festivalului, pentru a termina simetric ediția. Nu a venit la Lido (de altfel, nu ar fi pentru prima oară), a anulat conferința de presă. Producătorii au dat totul pe seama unor probleme personale, dar presa italiană nu a ocolit latura spinoasă a acestui film, la răscrucea dintre ficțiune și documentar în care, la un moment dat, este aruncat și numele lui Bernardo Mattarella, tatăl actualului președinte al Italiei, Sergio Mattarella.

Pentru cine nu cunoaște bine istoria mafiei și a antimafiei palermitane sau cinematograful provocator al lui Maresco, ecranul poate fi opac. Se pare că juratul Paolo Virzi, compatriotul autorului în joc, a trebuit să explice coechipierilor săi cum stau lucrurile.

Nu știu de ce juriul l-a preferat pe Maresco, avea la îndemână o altă producție despre mafie, cea napolitană, de data aceasta, Il sindaco di Rione sanitá al lui Mario Martone. Simplu, clar, inteligent, inspirat de Edoardo de Filippo. Cu un Joaquim Phoenix fără premiu, s-a netezit drumul lui Luca Marinelli, unul dintre cei mai talentați actori italieni ai generației sale, către Cupa Volpi, pentru rolul lui Martin Eden din filmul lui Pietro Marcello.

 

Vezi și: EXCLUSIV Veneția 2019. Nelinișea portarului în fața loviturii de la 11 metri

 

Fericitul câștigător ne-a avertizat că nu are de gând să țină un discurs scurt. L-a evocat pe Jack London, pe marinarul în căutarea adevărului și a încheiat cu o dedicație: "Închin acest premiu tuturor acelora aflați pe mare și salvează oameni care fug pentru a scăpa din situații inimaginabile. Trăiască umanitatea, trăiască iubirea!".

Ariane Ascaride, actrița franceză, muza și colaboratoarea lui Robert Guédiguian, soțul său, în toate filmele acestuia, inclusiv în Gloria Mundi care i-a dus acum Cupa Volpi, a avut accente politice și mai puternice în speechul său de mulțumire: "Sunt fiica unor emigranți italieni care au fugit pentru a scăpa de mizerie. La Marsilia au găsit adăstare și o cultură care i-a acceptat.

A fi fiul a două sau trei culturi este un privilegiu și vreau să dedic acest premiu care mă duce înapoi, în timp, la rădăcinile mele, tuturor acelora care își dorm somnul de veci în străfundurile Mediteranei". Poate că juriul ar fi putut avea și alte opțiuni mai curajoase, cum ar fi fost minunata adolescentă Eliza Scanlen din Babyteeth (Australia).

Așteptat de fani în ploaie, Johnny Depp a avut dezavantajul de a fi vedeta unui film programat la sfârșit, Waiting for the Barberians

Ce-i drept, partenerul său, Toby Wallace, a dobândit Premiul Marcello Mastroianni atribuit unei tinere speranțe. O observație de posibilă neaderare și în privința Premiului pentru scenariu care a revenit lui Yonfan, cineast din Hong Kong pentru filmul de animație Nr.7 Cherry Lane. Autorul ne-a anunțat încă de la bun început miza peliculei:"Este vorba despre mine și iubirea mea disperată". Ecranul ne-a restituie chiar delirantă. Poate de dragul genului animației au fost uitate alte filme, alte scenarii, cum ar fi fost cel al lui Gilles Taurand dezvoltat în saga portugheză A Herdade.

Cu bune, cu rele, ne-am despărțit de această a 76-a ediție încercând să uităm gustul amar al scandalului de început. Orice s-ar întâmpla, cinematogarful vindecă. Am luat cu noi câteva filme, câteva priviri, niște mușcături de țânțari, amintirea zăpușelii care ne aștepta la ieșirea din săli (oricum, nu chiar atât de sufocantă ca la București) și promisiunea noului ministru italian al Culturii, Dario Franceschini: până la sfârșitul mandatului său, nicio navă de mari proporții nu va mai trece, amenințătoare, prin fața lui San Marco.

Numirea sa în funcție era cât pe aci să coincidă cu sabotarea ceremoniei de închidere : 300 de protestari, îmbrăcați în alb, membri ai Comitetului No Grandi Navi, au ocupat sâmbătă dimineața treptele lui Palazzo del cinema. Amenințarea plutea în aer. Noul demnitar a dezamorsat conflictul. Sperăm că, în curând, Serenissima chiar își va respecta numele.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Cultura Vezi toate articolele
Crossuri parteneri