Grupul bancar german Deutsche Bank dorește să închidă o cincime dintre sucursalele din Germania, în încercarea de a reduce costurile şi a profita de modificarea obiceiurilor clienţilor în perioada pandemiei de coronavirus, a declarat marţi pentru pentru Reuters unul dintre şefii de la Deutsche Bank.
Philipp Gossow, care supervizează operaţiunile de retail banking din Germania ale Deutsche Bank, a precizat că această reducere a reţelei de sucursale, până la 400 de unităţi de la aproximativ 500 în prezent, se va întâmpla în special în zonele urbane şi va avea loc 'în cel mai scurt timp posibil'.
'Coronavirusul a modificat şi mai mult solicitările pentru servicii de consultanţă şi operaţiunile sucursalelor. Chiar şi consumatorii care anterior nu erau familiarizaţi cu online banking-ul fac acum multe tranzacţii bancare simple de acasă prin intermediul computerului sau iPad-ului', a spus Philipp Gossow.
Potrivit acestuia, din ce în ce mai mult serviciile complexe de consultanţă se derulează prin intermediul telefonului sau prin video chat, astfel că Deutsche Bank va face investiţii pentru a extinde aceste servicii. Această diminuare a reţelei de sucursale vine în contextul în care Deutsche Bank trece printr-un proces global de restructurare care a început în 2019, după mai mulţi ani în care cea mai mare bancă germană a înregistrat pierderi.
În mod tradiţional băncile germane au o reţea extinsă de sucursale, comparativ cu băncile din Olanda sau Marea Britanie, unde clienţii se simt mai confortabili cu ofertele digitale. Însă băncile din întreaga Europă trebuie să îşi revizuiască strategiile cu privire la sucursale ca urmare a crizei coronavirusului. Rivalul Deutsche Bank, Commerzbank, a decis recent să închidă 200 din cele 1.000 de sucursale şi ar putea închide şi alte câteva sute de unităţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință