La 84 de ani și după șase luni de pauza din cauza pandemiei de COVID-19, Florin Piersic revine în fața publicului.
Astfel, deși pandemia și stare de alertă sunt încă prezente în viața noastră, activitățile culturale trebuie să continue, motiv pentru care, Florin Piersic, alături de Medeea Marinescu, vor relua piesa de teatru „Străini în noapte” la „Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului Constantin Tănase”, vestea fiind confirmată recent de actriță.
Anunțul făcut de Medeea Marinescu. "A fost ca o premoniţie, ca o fericită intuiţie"
„Am pierdut numărul spectacolelor care au fost amânate din pricina pandemiei. Pot să spun însă că, pe măsură ce acestea au fost reprogramate, eu am încercat să anunţ publicul pe pagina mea de Facebook. Mai ales că sunt mulţi cei care îmi scriau şi voiau să ştie ce se întâmplă. Am vorbit în toată această perioadă cu Florin Piersic. Îi mărturiseam că îmi lipsesc glumele lui şi hazul lui de necaz, şi poveştile de pe drumurile noastre nesfârşite, şi bineînţeles, textul acesta excepţional a lui Assous pe care ne place să-l jucăm.
Am fost pe rând, ba îngrijoraţi, ba încrezători, apoi iar sceptici, însă cred că amândoi am ştiut că nu se poate termina viaţa acestui spectacol brusc. Asta nu. Aşa că, într-o bună zi, acest minunat om, care e Florin, m-a sunat şi mi-a spus că el a luat textul în braţe şi l-a repetat, singur, acasă. Şi m-a sfătuit să fac acelaşi lucru pentru că el crede că nu mai e mult şi vom juca. Nu exista încă în acel moment această variantă, de a juca la Grădina de Vară a Teatrului Constantin Tanase. A fost ca o premoniţie, ca o fericită intuiţie ….şi iată că visul nostru e pe cale să se împlinească”, a spus Medeea Marinescu.
Ei bine, piesa „Străini în noapte”, care a avut un impact uriaș în rândul publicului, se va juca pe 3 şi 7 august, de la ora 20:30, în Parcul Herăstrău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"