Veşti bune pentru românii care vor la mare. ANM anunţă când se termină vara
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
ANM a anunţat cât va mai dura vara, iar veştile sunt excelente pentru românii care încă mai vor să meargă la mare. 

"Acesta nu este ultimul weekend cu vreme bună. Și săptămâna viitoare va fi caracterizată de valori de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru perioada din calendar.

Vorbim de temperaturi care se vor situa scara întregii țări între 22 până la 33, posibil 34 de grade Celsius în lunca Dunării și în partea de Sud-Est a Olteniei. Chiar și pe litoral vom vorbi de temperaturi agreabile – 25, 27 de grade Celsius.

Și astăzi am avut la Gura Portiței 28 de grade Celsius. De altfel, la ora 18:00 încă înregistrăm în partea de Sud-Vest a țării 32 de grade Celsius și în bună parte din sudul, vestul, sud-estul și estul țării 30, 31 de grade Celsius. Cu 10, 12 grade mai mult peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar.

Precipitații vor fi foarte puțin, doar în zona de munte. Asta înseamnă o vreme frumoasă oriunde ne-am afla, pe litoral sau chiar la munte.

Este o vară târzie, vor mai urma zile cu vreme frumoasă.", a declarat Elena Mateescu, conform digi24.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel