Vești bune pentru Simona Halep! Ce loc ocupă în topul lunii februarie al circuitului WTA
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Românca Simona Halep a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lunii februarie, în ancheta realizată de site-ul circuitului profesionist de tenis feminin (WTA), graţie titlului câştigat la Dubai. 

Numărul doi mondial a cucerit la Dubai al 20-lea titlu din cariera sa, chiar la a 20-a ediţie a turneului, după ce a trecut în finală de kazaha Elena Rîbakina în trei seturi.

Până la acest titlu, Halep a salvat o minge de meci în turul al doilea, în faţa tunisiencei Ons Jabeur, a revenit după ce a pierdut primul set în faţa belarusei Arina Sabalenka, în sferturi, şi a învins-o fără drept de apel în semifinale pe americanca Jennifer Brady, aflată în mare formă.

Simona Halep s-a impus în ancheta WTA în faţa altor două candidate, Arina Sabalenka şi olandeza Kiki Bertens. Laureata primei luni a anului a fost americanca Sofia Kenin, care a câştigat turneul Australian Open, cel dintâi de Mare Şlem al anului, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel