Într-un interviu exclusiv pentru Spectacola și DC News, actrița Sabina Brândușe a vorbit despre experiența pe care a avut-o în cadrul unei tabere de supraviețuire:
„Am fost într-o tabără de supraviețuire și am stat 100 de ore fără mâncare. Mi-am dat seama după cele patru zile, acolo nu am avut voie să avem la îndemână nici ceas, nici telefon, nici vreo altă sursă de Internet. Sincer, a fost cea mai mare încercare pentru mine. Nu știam dacă o să rezist atâta timp fără mâncare, fiind o gurmandă.
În pădure, timpul se scurge altfel, cu totul altfel, nu reușeam să îmi dau seama de momentul zilei, chiar dacă am încercat să mă orientez după lumina Soarelui care pătrundea printre crengile dese ale stejarilor. În același timp, am reușit să mă orientez după cântecul păsărilor, îmi dădeam seama când se trezesc ele și când se duc la culcare. Așa îmi dădeam seama când a început sau când s-a încheiat o zi“, a precizat Sabine Brândușe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”