Victor Ponta, întrebat despre Maria, fetița pe care a adoptat-o: Am făcut cel mai bun lucru pe care puteam să-l facem vreodată
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Victor Ponta și Daciana Sârbu au adoptat o fetiță, Maria. Politicianul a vorbit, luni seară, despre Legea adopției. 

Cătălina Porumbel i-a adresat următoarea întrebare lui Victor Ponta la Antena 3: „Vreau să fac referire la un eveniment din viața dumneavoastră personală, adopția Mariei. Știu că nu vreți să detaliați acest subiect și mi se pare absolut firesc, dar vreau să vă întreb cât a durat procesul de adopție și dacă vă reproșați că, atunci când ați fost premier al României, nu ați făcut mai mult pentru a facilita această lege a adopției?”

„Da, e foarte corectă întrebarea. Când ne-am lovit noi, Daciana și cu mine... A durat aproape un an și jumătate. Și tot timpul vorbeam cu o colegă deputat, care și ea a adoptat, și îi ziceam cum de nu am schimbat legea, cum de e așa de întortocheată, pentru că, până la urmă, este interesul unui copil de a veni alături de familie”, a spus Victor Ponta. 

„Nu am știut până m-am lovit că e atât de complicat”, a subliniat acesta. 

„Maria împlinește un an alături de noi săptămâna viitoare. Și toată familia consideră că am făcut cel mai bun lucru pe care puteam să-l facem vreodată”, a mai spus Victor Ponta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel