Singurul lucru care a funcționat în pandemie - și-n starea de urgență, și-n starea de alertă - a fost supermarketul. Principalul risc de contaminare în România a fost și este supermarketul. De ce? Pentru că stadioanele, cinematografele, teatrele, mall-urile nu funcționează. Rămâne doar supermarketul unde se aglomerează lumea. Acolo sunt și cei care poartă corect mască, dar și cei care o poartă greșit sau care nu o au deloc, fie că vorbim de angajați sau de clienți.
Aici a dat-o în bară România, a spus jurnalistul Val Vâlcu. S-au făcut toate eforturile posibile, a fost omorât sectorul HoReCa, s-a blocat tot, dar nu s-a reușit educarea câtorva mii de vânzători și paznici din magazine care nu înțeleg de ce trebuie să poarte mască de protecție.
Angajații doar se fac că respectă măsurile de protecție specifice pandemiei, așa cum se întâmplă în general, de fapt, cu multe din normele de protecție a muncii. Vine unul o dată pe an și le spune angajaților: ”Semnați aici pentru Protecția Muncii”. Din când în când, apare Inspecția Muncii, dă niște amenzi mai degrabă pe chestiuni birocratice. Îi verifică pe angajatori să vadă dacă au dosar cu șină, de exemplu.
Inspecția Muncii ar trebui să intre acum în supermarketuri, să vadă dacă se respectă regulile din pandemie. Să verifice dacă angajații poartă corect mască, dacă schimbă mănușile înnegrite de murdărie etc.
Val Vâlcu spune că, în toată ecuția aceasta, masca este esențială, purtată pe ambele orificii (adică nas), nu cum o purtau angajații din imaginile de la Kaufland.
Supermarketurile sunt principalii vinovați pentru ce vedem acum. De ce? Pentru că nu și-au instruit angajații. Nu au fost instruiți nici să se protejeze pe ei, nici să-i protejeze pe ceilalți. Aceasta este concluzia după imaginile pe care le-am văzut cu toții la supermarket, a spus ziaristul.
Nu este vorba doar de Kaufland, ci de toate lanțurile prezente în România.
VEZI ȘI: EXCLUSIV SCANDAL TEMPERATURĂ. Femeia cu regia de la Kaufland a scăpat un cuvânt BOMBĂ / video
Acest articol reprezintă o opinie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană