VIDEO - O familie din Louisiana s-a trezit cu un DELFIN în fața casei, în urma inundațiilor provocate de uraganul Ida
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
O familie din Louisiana s-a trezit cu un delfin în fața casei / Foto: Pixabay
O familie din Louisiana s-a trezit cu un delfin în fața casei / Foto: Pixabay
O familie din Louisiana s-a trezit cu un delfin lângă casă, în urma inundațiilor provocate de uraganul Ida.

Este dezastru în Statele Unite ale Americii după ce furtuna Ida a făcut ravagii și a creat inundații istorice. Oraşul New York se afla într-o situaţie dificilă joi, după ce s-a confruntat în noaptea precedentă cu ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare care au provocat cel puţin 44 de morţi în metropola americană şi în regiunile sale învecinate, după trecerea furtunii tropicale Ida.

Totuși, o familie din Louisiana a avut parte de un moment inedit. Membrii familiei au observat că în vecinătatea casei lor înota un delfin, conform UPI. Oamenii analizau daunele produse în cartier de uraganul Ida, în momentul în care au surprins delfinul înotând. Au rămas uimiți, nimeni nu se așteaptă să vadă un delfin chiar în fața casei sale. 

Amanda Huling a declarat că prima dată a observat delfinul luni, dar că l-a văzut din nou și marți. Femeia a luat legătura cu un ONG care va încerca să ia delfinul din zonă.

Joe Biden se va deplasa în Louisiana



Vineri, preşedintele Joe Biden se va deplasa în Louisiana, primul stat american care a avut de suferit, duminică, din cauza ravagiilor provocate de uraganul Ida, care a distrus numeroase clădiri şi continuă să îi priveze de electricitate pe mai multe mii de localnici. "Suntem cu toţii împreună. Naţiunea noastră este pregătită să ajute", a declarat liderul de la Casa Albă.

Retrogradată în categoria cicloanelor post-tropicale, furtuna Ida s-a abătut joi seară asupra regiunii americane New England. O tornadă a lovit Cape Code, o renumită staţiune turistică din statul Massachusetts.

Stare de urgenţă în New York

La miezul nopţii, noul guvernator al statului New York, Kathy Hochul, a decretat "stare de urgenţă" în urma acestor inundaţii majore în toate comitatele limitrofe ale metropolei americane, o măsură care vizează aproximativ 20 de milioane de locuitori. Primarul din New York, Bill de Blasio, al cărui oraş începe să îşi revină după pandemia de coronavirus, a deplâns "un eveniment meteorologic istoric".

Starea de urgenţă pentru inundaţii reprezintă o măsură fără precedent pentru oraşul New York, potrivit serviciului meteorologic american. Tornade şi inundaţii impresionante au lovit de asemenea statele Pennsylvania, New Jersey - plasat la rândul său în stare de urgenţă - şi Maryland.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel