Un tânăr în vârstă de 26 de ani din orașul Rovinari a distrus 11 aparate din două săli de jocuri din oraș, scrie GorjOnline.ro. Paguba se ridică la peste 100.000 de euro.Tânărul a distrus cu o bucată de bordură 9 aparate dintr-o sală, după care a mers într-o altă locație, unde a mai distrus alte două. Nu se știe ce l-a supărat pe individ, dar cel mai probabil acesta a pierdut bani la păcănele.
„La data de 25 octombrie a. c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de către o femeie, de 35 de ani, din orașul Rovinari, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că în noaptea de 24/25 octombrie a. c. au fost distruse 11 aparate la doua săli de jocuri din orașul Rovinari. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din orașul Rovinari, ar fi provocat distrugeri cu un corp dur, la 9 aparate de jocuri din incinta unei societăți comerciale din orașul Rovinari. De asemenea, tânărul ar mai fi provocat distrugeri la două aparate din incinta altei săli de jocuri din localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”