Întrebată care vor fi discuțiile dintre miniștrii Cabinetului Orban și președintele Klaus Iohannis, Violeta Alexandru a spus: „Vă rog să îmi permiteți să nu intru în detalii legate de agenda discuțiilor respective. Se vor face declarații de presă ulterioare. Nu este cazul să intru eu acum în discuții și să vă duc poate pe o direcție greșită", a spus Alexandru.
Măsuri după 1 iunie
„Măsura șomajului tehnic va rămâne în vigoare pentru acele sectoare care rămân închise. Cei care au scos angajații din șomajul tehnic și urmează să își reia activitatea vor beneficia de un alt tip de sprijin și anume de un sprijin pentru acoperirea unei părți din salariu pentru o perioadă de trei luni, după care avem în vedere un mecanism diferit, până la șase luni - de la luna a patra până la luna a șasea. Sunt priorități pentru noi să venim în sprijinul persoanelor cu vârste aproape de cea pensionării, aceasta fiind o o categorie de persoane mai dificilă decât celelalte categorii. Și aici vom veni cu măsuri de sprijin pentru angajatori ca să fie încurajați să angajeze persoane aflate aproape de vârsta pensionării, după cum ne interesează și îmbunătățirea măsurii existente pentru angajarea tinerilor", a mai spus Alexandru, conform Mediafax.
Președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu liderii Partidului Național Liberal, marți, de la ora 17.00, la Vila Lac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"