Virgil Guran, ceartă în direct cu primarul Bacăului, Cosmin Necula. "Este stilul PSD, să nu vorbească nimeni" / "Bateţi câmpii cu graţie"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Consilierul premierului Ludovic Orban, Virgil Guran, a avut un schimb aprins de replici în direct cu primarul Bacăului, Cosmin Necula, după ce acesta din urmă a scris pe Facebook despre cazul unui bărbat infectat cu COVID, simptomatic, care nu este internat pentru că nu mai sunt locuri în spital. 

VEZI Caz incredibil la Bacău. Bolnav de COVID, lăsat să sufere acasă. "Nu mai există loc în spital"

Iată mai jos dialogul dintre cei doi: 

Virgil Guran: Nu cunosc exact această speţă. Mulţi spun să intervină Guvernul, dar dacă ISU spune că o secţie a spitalului  nu corespunde, nu putem veni noi să spunem altceva. În cazul acesta, cu persoana care ar putea fi bolnavă şi nu a fost preluată... 

Cosmin Necula: Dle Guran, este bolnavă persoana!

Virgil Guran: De acord cu dvs. Dar cred că mai uşor era ca, în loc să sunaţi la o televiziune... 

Cosmin Necula: Eu nu am sunat nicăieri! 

Andreea Dumitrache: Dânsul a postat pe Facebook, dle Guran! 

Virgil Guran: Bine, atunci cât v-a luat să postaţi pe Facebook, pentru că spitalul e subordonat ori dvs, ori CJ-ului... 

Cosmin Necula: Dle Guran, dacă vreţi să facem din astea... 

Virgil Guran: Numai puţin, daţi-mi voie! Eu v-am lăsat să vorbiţi! 

Cosmin Necula: Bărbatul în cauză a sunat la DSP, apoi la 112. Răspunsul celor de acolo a fost că nu sunt locuri, în momentul de faţă. 

Virgil Guran: Din păcate, ăsta e sistemul creat tot de noi toţi în 30 de ani. Nu de Guvernul Orban în şase luni. Eu cred că cel mai simplu ar fi fost aşa. Spitalul se subordonează ori primăriei, ori CJ, şi puteaţi să luaţi legătura să vedeţi care este situaţia acolo. 

Cosmin Necula: Nu ne daţi sfaturi instituţionale. Un om în momentul de faţă are nevoie de ajutor. Este confirmat de două zile! 

Virgil Guran: Ăsta este stilul PSD-ului. Nu lasă pe nimeni să vorbească, numai PSD trebuie să vorbească. Eu v-am spus care e soluţia logică. 

Andreea Dumitrache: Dle Guran, poate nu aţi înţeles, vă mai spun o dată. Domnul acela care a sunat la 112 a primit răspuns că nu vine ambulanţa să îl ia că nu are unde să îl ducă. 

Virgil Guran: Am înţeles. Tocmai asta vă spun! Că trebuie văzută care e situaţia acolo. 

Cosmin Necula: Avem un spital complet echipat, de o lună jumătate... 

Virgil Guran: Stimată doamnă, pot să vorbesc şi eu sau vorbeşte doar primarul? Nu are rost să mă mai luaţi pe telefon dacă e aşa. Eu nu acuz nici primarul, nici pe nimeni. Trebuie să acţionăm în felul următor... Deci, după părerea, în astfel de cazuri care se întâmplă şi se vor mai întâmpla se poate proceda astfel, ca să deblocăm lucruri în acest sistem. Trebuie sunat acolo şi văzut care e problema, iar autoritatea locală trebuie să intervină, pentru că spitalele li se subordonează. 

Cosmin Necula: Bateţi câmpii cu graţie! 

Virgil Guran: Bine, nu mai vorbesc. Nu am cu cine să vorbesc, dl Necula se crede la dânsul la primărie! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel