Discuţiile au avut loc, în contextul în care, în urmă cu două săptâmâni Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă pentru un ajutor de salvare pentru CE Oltenia, în valoare de 1,2 miliarde de lei. Ajutorul acordat acoperă costurile operaţionale ale societăţii, în principal în achiziţionarea certificatelor CO2. Planul de decarbonare asumat care implică diversificarea activităţii companiei pe gaze şi energie solară este parte din documentaţia de notificare a ajutorului de salvare către Comisia Europeană.
În cadrul întâlnirii, reprezentanţii salariaţiilor de la Complexul Energetic Oltenia şi-au manifestat îngrijorarea faţă de posibilitatea returnării ajutorului de salvare şi au propus ca planul de restructurare şi distribuirea angajaţilor pe noile domenii de activitate să fie discutate cu organizaţiile sindicale.
Ce a declarat ministrul
"Am primit memoriul dumneavoastră şi de aceea am vrut să ne întâlnim cât mai repede pentru a discuta problemele semnalate. Aşa cum bine ştiţi, încă de la începutul mandatului meu, situaţia Complexului Energetic Hunedoara şi cea a Complexului Energetic Oltenia au fost prioritare. Memorandumul şi OUG aprobate de Guvern sunt tocmai pentru a vă ajuta. Am spus-o şi zilele trecute: dacă acest împrumut nu va fi returnat în termen de şase luni, aşa cum e definit ajutorul de salvare în legislaţia europeană, îl vom transforma în ajutor de restructurare. Sunt realist şi ştiu că toate aceste schimbări nu pot fi făcute într-o perioadă atât de scurtă de timp.
Vreau să dicutăm şi să identificăm cele mai bune soluţii pentru companie şi pentru angajaţi. De aceea vreau să participaţi la grupul de lucru pentru stabilirea Planului de Restructurare. Aştept de la conducerea CE Oltenia bugetul de venituri şi cheltuieli pe care îl vom analiza şi la minister pentru a vedea care sunt activele nefolosite sau neperformante şi cum putem redistribui unele sume către fondul salarial. Nu vă pot promite că fondul salarial va creşte cu procentul pe care vi-l doriţi, însă pot să vă asigur că scopul meu este salvarea acestei companii şi pentru realizarea lui am nevoie de sprijinul dumnevoastră", a declarat Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
La întâlnirea de la sediul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri au participat liderii sindicatelor de la Complexul Eneretic Oltenia: Preşedintele Directoratului CE Oltenia Daniel Burlan şi Secretarul de Stat Niculae Havrileţ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară