Virgin Galactic, nou test pentru planorul suborbital
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Compania specializată în turism spaţial Virgin Galactic a anunţat luni că prevede un nou zbor-test pentru planorul său suborbital SpaceShipTwo, care va fi posibil începând din data de 13 februarie, după eşecul unui test similar organizat în luna decembrie.

"Fereastra de zbor se va deschide pe 13 februarie, cu mai multe posibilităţi de lansare pe durata lunii februarie, în funcţie de condiţiile atmosferice" şi de desfăşurarea tehnică a pregătirilor, au precizat reprezentanţii companiei Virgin Galactic, creată de miliardarul britanic Richard Branson, informează AFP.

"Pregătirile sunt deja în curs la Spaceport America din New Mexico, inclusiv pentru etapele riguroase de pregătire a vehiculelor, piloţilor, echipelor şi infrastructurilor", au adăugat ei.

Doi piloţi se vor afla la bord. Vehiculul suborbital SpaceShipTwo este mai întâi purtat în aer pe spatele unui avion special, care îl eliberează după atingerea unei anumite altitudini. La câteva secunde după acea desprindere, vehiculul, considerat jumătate avion, jumătate rachetă, îşi va porni motoarele pentru o ascensiune supersonică, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel