Din considerentul reducerii poluării mediului înconjurător, dar și din motive de siguranță, anumite țări europene își doresc o reducere a vitezei legale pe anumite segmente de drum. Chiar și celebrul Sebastian Vettel este de părere că viteza este unul din principalii factori care duc la poluarea mediului înconjurător dar și la producerea de accidente mortale.
Într-un interviu acordat publicației Auto Motor und Sport, pilotul F1 al echipei Aston Martin a recunoscut că o autostradă cu viteză limitată ar fi una mai sigură, ca să nu mai vorbim că ar avea un impact mai scăzut asupra mediului.
”Nu este vorba de sentimente personale. Trebuie să te uiți la imaginea de ansamblu. O limită de viteză ar economisi aproape două milioane de tone de emisii de CO2”, a declarat Vettel presei germane. ”Există accidente în Germania care se întâmplă doar pentru că nu avem o limită de viteză”, a mai spus acesta potrivit ProMotor.
Titu Aur: Din păcate, în România această problemă nu există
Redacția DC News l-a contactat pe Titi Aur, în scopul înțelegerii mai concrete a locului în care se află România și a măsurilor care ar trebui întreprinse în țara noastră din punct de vedere al siguranței rutiere:
„În lumea civilizată se întâmplă lucruri și se iau în calcul măsuri atât din punct de vedere al accidentelor, al reducerii numărului de victime, cât și din punct de vedere al poluării. În fiecare țară civilizată există o strategie, un plan pe termen mediu și lung. Ce măsuri trebuie luate ca să scadă numărul de victime și poluarea.
Din păcate, pentru autoritățile din România această problemă nu există. Nimeni, până la nivelul cel mai înalt nivel, nu are o problemă cu numărul de morți, de răniți și mai ales cu poluarea. Din când în când apar anumite inițiative făcute fie de Poliția Rutieră, fie de la diferiți parlamentari, dar totul se întâmplă sporadic și fără a urmări o anumită direcție. Unele sunt greșite, ca de exemplu punerea radarelor cât mai vizibil, în mașini de Poliție marcate și cu girofarul aprins, ca să vadă șoferii unde e radarul, iar în rest să mergem ca nebunii pe unde putem... .
Nu avem o strategie națională clară. Ea teoretic există, la Ministerul Transporturilor, însă nu interesează pe nimeni. În țările în care se iau aceste măsuri, numărul de accidente va fi mai redus, iar poluarea, de asemenea, va scădea“, precizează Titi Aur.
România, pe locul 1 în Europa la numărul de victime pe șosele
„Suntem pe locul 1 în Europa la morți/răniți pe șosea. Până când autoritățile nu vor accepta asta și nu vor face ceva, efectul va fi că suntem țara cu cei mai mulți decedați pe șosele. Referitor la poluare, nimeni nu mai pune problema, deja e o chestie de finețe.
În alte țări, guvernele au luat măsuri pentru a limita aceste probleme. Franța, Suedia și Germania au anumite strategii și fac anumite corecții pentru a se ajunge la cele 2 deziderate. România consumă 3,3 miliarde de euro pe an ca urmare a victimelor accidentelor de circulație. Dacă s-ar reduce numai cu 30%, ar fi o economie de 800-900 de milioane de euro anual, iar cu acei bani se pot face foarte multe lucruri, însă nu se dorește. Plătim și strângem morții de pe șosele“, a conchis Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”
- O nouă provocare pentru școala românească, în contextul tehnologizării și ecologizării. Prof. Duțu: Un moment de cumpănă