"Având în vedere că România este clasată pe locul 2 în lume la software, aceasta, pe baza unui clasament al Băncii Mondiale ce datează deja de câțiva ani și ne-am menținut poziția secundă după locul 1 deținut de SUA, având în vedere că banda de internet este printre cele mai bune dintre toate țările din lume, având în vedere vremurile pe care le trăim, ce impun mobilitate, flexibilitate și reforme rapide în toate sistemele și microsistemele, cred că este necesară o reforma dusă până la capăt în sistemul de vot, respectiv vot online la toate alegerile, care să poată fi exercitat de toți cetățenii români, indiferent de unde s-ar afla pe glob!", a scris Ben Oni Ardelean pe Facebook.
"Să ducem până la capăt reforma sistemului electoral"
"Sper ca după ședința online de azi a Parlamentului să nu mai existe scuze, dându-se deseori vina pe "securizarea sistemului". Cât timp, electronic, se pot face securizat tranzacții de sute de mii de euro, cât timp soluțiile IT românești sunt extrem de complexe pe securizări de orice tip, cât timp avem soluții hardware de mari capacități și securizate. etc., cred că putem dezvolta rapid un sistem de vot electronic pentru toți cetățenii români.
Așa că sper să ducem până la capăt reforma sistemului electoral!", a mai transmis deputatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile