Vremea în weekend. Temperaturi ridicate și precipitații sâmbătă și duminică - Prognoza meteo de la ANM
”Sfârșitul acestei săptămâni va avea, din punct de vedere termic, valori în creștere, pentru că deja, în partea de vest a țării, înregistrăm 13 grade Celsius și acest lucru va fi semnificativ și pentru ziua de mâine și duminică, când vom avea chiar valori mai ridicate, până la 15-16, chiar 17 grade Celsius în zonele extracarpatice, dar vorbim și de o instabilitate atmosferică, care va aduce în special precipitații sub formă de ploi, mai ales în partea de sud-vest, centru a țării pentru ziua de sâmbătă, iar pentru duminică în vest, centru și nord. Vor fi ninsori predominant la munte în continuare, iar săptămâna viitoare înregistrăm o scădere în ceea ce privește regimul de temperaturi și în continuare, doar în sudul Dobrogei și sud-estul Munteniei să mai avem valori de 14-15 grade Celsius, dar cu precipitații predominante, în special, așa cum am menționat, în estul, sudul și centrul țării, sub formă de ploaie și ninsori în Transilvania, dar și în zona montană. Săptămâna întreagă, de altfel, va fi caracterizată în general de valori termice ușor mai coborâte în toată țara. Cele mai mari abateri negative sunt de altfel semnificative, în special în partea de vest și în zona montană aferentă. Acest semnal pare să fie elementul caracteristic până la sfârșitul primei luni din această primăvară”, a anunțat directorul general al ANM, Elena Mateescu, la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor