Elena Mateescu, director general ANM, a spus cum va fi vremea în lunile noiembrie şi decembrie 2019 şi ce fenomene sunt aşteptate în iarna 2019-2020. Informaţiile au fost furnizate în cadrul Sesiunii Științifice Anuale a ANM, cu tema "Extreme meteorologice ale anului 2019".
"Estimările pentru următoarele patru săptămâni. Săptămâna 18-25 noiembrie, o săptămână mai caldă, observăm abateri termice semnificative, 4,5 – 5 grade în cea mai mare parte a ţării. Vestea bună e o tendinţă spre un excedent al cantităţilor de precipitaţii. Începând de miercuri şi până vineri şi chiar sâmbătă ne aşteptăm la cantităţi de precipitaţii de 20-25 l/mp în special în Carpaţii Meridionali şi zona mai deluroasă poate chiar 40-50 l/mp la nivel izolat. (...) Săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie păstrează acelaşi semnal din perspectiva unor temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit.
Din păcate observăm semnalul unei tendinţe spre deficit al cantităţilor de precipitaţii şi acest semnal pare să fie elementul caracteristic până la jumătatea primei luni din iarna 2019-2020. (...) În statistica meteorologică din 1884 şi până în prezent am avut situaţii de vreme severă, excepţională şi nu excludem niciodată ca pe perioade mai scurte de timp să avem şi manifestări de vreme severă specifice anotimpului de iarnă", a explicat Elena Matescu, director ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu