Vremea pentru următoarele zile. Când vine frigul
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Vremea se va încălzu ușor în orele următoare, urmând ca de sâmbătă aceasta temperaturile să cunoastă o scădere în toate zonele țării.

Joi, 15 octombrie 2020, vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent. Vântul va avea unele intensificări la munte, în special pe creste, dar local şi cu viteze mai mici şi în Banat, Crişana şi Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor situa în general, între 5 şi 15 grade.

Vineri, în vestul şi în nordul ţării, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă din an. Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, cele mai ridicate fiind în Muntenia şi în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între 7 şi 16 grade. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

Sâmbătă, valorile termice vor fi în scădere în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 20 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate.

Duminică, valorile termice vor fi în scădere în toate zonele ţării şi vor caracteriza în continuare o vreme rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade. În zona montană, îndeosebi la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel