William Burns, șeful CIA propus de Joe Biden: China este un adversar autoritar formidabil
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Șeful CIA, propus de președintele Joe Biden, consideră că "China este adversar autoritar formidabil".

William Burns, nominalizat de preşedintele american Joe Biden pentru funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), a declarat miercuri în Senat că, pentru securitatea naţională a SUA, competiţia cu China şi contracararea leadershipului ei agresiv sunt esenţiale, transmite Agerpres.

În timpul audierii în Comitetul pentru Intelligence al Senatului american, Willian Burns a afirmat că va avea patru principale priorităţi - oameni, parteneriate, China şi tehnologie - dacă va ajunge să conducă CIA. El a numit China un adversar autoritar, formidabil, care îşi consolidează capacitatea de a fura proprietate intelectuală, de a-şi reprima poporul şi de a-şi construi influenţă în interiorul SUA.

Burns a accentuat că ameninţările cunoscute persistă, printre care cele din partea Rusiei, a Coreii de Nord şi a Iranului, alături de riscurile reprezentate de ameninţările cibernetice şi de problemele globale din domeniul sănătăţii.

Burns, în vârstă de 64 de ani, fost diplomat de carieră care a lucrat atât în administraţii republicane, cât şi în cele democrate, este de aşteptat să obţină facil confirmarea Senatului pentru şefia CIA. El a fost ambasador în Iordania şi Rusia şi a deţinut alte trei poziţii importante în Departamentul de Stat. 

VEZI ȘI: William Burns a fost nominalizat de Joe Biden pentru funcţia de director al CIA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel