Potrivit surselor citate de publicaţia The Wall Street Journal, Beijingul vrea să îl trimită la Washington pe Yang Jiechi, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist chinez. Propunerea a fost făcută imediat după ce preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a felicitat pe noul preşedinte al SUA. Beijingul a trimis scrisori noii Administraţii de la Washington prin intermediul ambasadorului chinez, Cui Tiankai.
China vrea să transmită Washingtonului un mesaj diferit de cele din timpul fostei Administraţii Donald Trump. Acum, în contextul în care preşedintele Joseph Biden se concentrează pe contracararea pandemiei şi pe protejarea mediului, Beijingul vrea şi alte domenii de cooperare. În plus, Yang Jiechi ar putea pregăti un summit Xi Jinping - Joseph Biden.
Însă Ambasada Chinei la Washington a negat că ar fi transmis solicitări noii Administraţii a SUA. "Relatările din presă nu se bazează pe situaţia reală. Sperăm că presa respectă faptele şi că relatează despre relaţiile chinezo-americane într-un mod obiectiv şi responsabil. Sunt necesare compromisuri egale" pentru depăşirea disensiunilor bilaterale, a comunicat Ambasada Chinei, conform publicaţiei The Hill.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor