Zeci de persoane, arestate în baza noii legi a securității din Hong Kong
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Poliţia din Hong Kong a anunţat duminică începerea urmării penale pentru acţiuni subversive împotriva a 47 de membri ai mişcării pentru democraţie, transmite AFP. Este cel mai mare număr de cazuri în aceeaşi zi pe baza legii privind securitatea naţională, consemnează agenţia.

În urmă cu o lună, o razie a poliţiei a dus la 55 de arestări, inclusiv ale unor activişti marcanţi. Dintre aceştia, majoritatea au fost inculpaţi pentru "conspiraţie în vederea comiterii unor acte de subversiune". Pe listă se află foşti deputaţi, cadre universitare, avocaţi, lucrători sociali şi mai mulţi militanţi tineri, transmite Agerpres.

Anul trecut, guvernul de la Beijing a impus în Hong Kong legea securităţii, ca reacţie la dezordinile provocate de cele câteva luni de proteste din 2019. A fost cea mai mare criză politică după revenirea sub guvernare chineză a fostei colonii britanice, în 1997.

China şi-a înăsprit în 2020 controlul asupra Hong Kongului, care beneficiază oficial de o largă autonomie. Legea securităţii adoptată în iunie fără dezbateri în Consiliul Legislativ din Hong Kong prevede patru tipuri de infracţiuni: subversiune, secesiune, terorism şi complicitate cu forţe străine. Pedepsele pot merge până la închisoare pe viaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel