Circa 150 de metri cubi de gunoaie, care cântăresc 50 de tone, au fost strânse, sâmbătă, de 1.200 de voluntari, din Pădurea Făget, o zonă limitrofă municipiului Cluj-Napoca, unde oamenii ies la iarbă verde, într-o acţiune organizată de Asociaţia CERT Transilvania.
"După ziua de azi, pot să vă spun că ar cam trebui să ne fie ruşine, în sensul că e foarte, foarte multă mizerie. Să ne fie ruşine nouă, oamenilor, de ceea ce suntem în stare să lăsăm în urmă. Am adunat aproximativ 150 de metri cubi de gunoaie, în greutate de circa 50 de tone. Am mai făcut astfel de acţiuni, dar sper să nu mai fie nevoie; totul depinde de spiritul civic şi de bunul simţ al oamenilor. Sperăm că, dacă oamenii văd că e curat în pădure, o să se gândească de două-trei ori înainte de a mai arunca", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele CERT Transilvania, Dan Jecan.
Mii de hectare de pădure curățate
Potrivit acestuia, la acţiune au participat 1.200 de voluntari, care au curăţat de resturi menajere 2.500 de hectare de pădure.
Acţiunea de ecologizare organizată de Asociaţia CERT-Transilvania a fost sprijinită de Salvamont Cluj, Primăria Cluj-Napoca şi Romsilva Cluj.
CERT Transilvania este un detaşament de intervenţie în caz de dezastre, grup constituit pe bază de voluntariat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică